16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăPMP reia inițiativa legislativă pentru reducerea numărului de parlamentari

PMP reia inițiativa legislativă pentru reducerea numărului de parlamentari

“Am depus din nou, astăzi, în Parlament iniţiativa legislativă privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Vom începe o campanie naţională pe acest subiect, pentru că credem că cei aproape 10 milioane de români care au ieşit în stradă şi au spus că vor un parlament cu mai puţini parlamentari şi mai eficienţi au dreptate. Cred că a sosit timpul ca parlamentarii responsabili să coboare printre oameni, să meargă în popor şi să ceară sprijinul cetăţenilor activi pentru a scăpa de această majoritate toxică”, a precizat Tomac, într-o declaraţie de presă la Palatul Parlamentului.

PMP va cere în acest sens doar sprijinul USR, nu şi al PNL.

“Vom cere sprijinul, în mod clar, colegilor de la USR. Celor de la PNL nu le vom cere sprijinul dintr-un motiv foarte simplu – pentru că anul acesta această lege a fost dezbătută în Parlament, iar PSD şi PNL au votat împotriva reducerii numărului de parlamentari la 300. Iniţiativa a fost depusă în legislatura trecută de mine şi am fost surprins că atât în comisiile de specialitate cât şi în plenul de la Senat şi Cameră PSD şi PNL au votat împotriva reducerii numărului de parlamentari, dar sperăm să se alăture colegii din USR acestui demers pe care îl vom lansa”, a explicat Tomac.

Liderul PMP a anunţat totodată o campanie naţională care să îi convingă pe parlamentari de la toate grupurile, prin intermediul cetăţenilor, “cât de toxică este actuala majoritate parlamentară”.

“Credem că este nevoie de o campanie naţională în care să îi invităm pe cetăţeni să se implice alături de noi, pentru că un referendum trebuie respectat, chiar dacă s-a desfăşurat în urmă cu 8 – 9 ani. Cred că, atunci când cetăţenii vor conştientiza cât de important este acest proiect, vom reuşi să punem presiunea necesară pe politicieni din toate partidele pentru a trece acest proiect important. Dacă va fi nevoie, vom aduce în faţa Parlamentului şi un milion de români pentru a-i convinge pe cei din PSD să nu mai sfideze voinţa majorităţii cetăţenilor”, a spus Tomac.

Potrivit acestuia, un prim pas va fi organizarea unor dezbateri publice.

“Întâi vom face dezbateri publice în toate judeţele din ţară, unde vom invita cetăţeni care cred că numărul parlamentarilor trebuie redus la 300. Sunt prea mulţi şi, mai mult decât atât, cred că este nevoie de o implicare a întregii societăţi civile în acest demers. Vrem ca dezbaterea aceasta legată de reforma parlamentară să nu rămână doar în faza de iniţiativă şi la stadiul de slogan politic sau electoral. Cred că toată societatea trebuie să conştientizeze cât de toxic a ajuns Parlamentul şi această reformă parlamentară poate începe printr-o acţiune consistentă a întregii societăţi, iar noi suntem dispuşi să ne asumăm, împreună cu celelalte organizaţii care susţine deja proiectul nostru, o dezbatere pe această temă”, a adăugat deputatul PMP.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă