10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechTăriceanu, despre comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009: Când avem dubii...

Tăriceanu, despre comisia de anchetă privind prezidențialele din 2009: Când avem dubii cu privire la corectitudinea procesului democratic, cred că Parlamentul are datoria să se implice

PSD și ALDE susțin înființarea unei comisii de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009, iar liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că decizia a fost luată după o consultare cu președintele PSD Liviu Dragnea, arată B1.ro

”Împreună cu președintele PSD, ne-am consultat și am găsit oportun să solicităm Parlamentului să aprobe înființarea unei comisii parlamentare de anchetă. 
Având în vedere informațiile care au apărut în spațiul public care, după părerea noastră, sunt extrem de grave, pentru că duc la ideea că procesul electoral din 2009 a fost viciat și la care este posibil să existe implicarea unor instituții sau a unor persoane reprezentând anumite instituții, nu putem ști, trebuie aceste lucruri elucidate. Orice democrație se bazează pe un principiu fundamental: organizarea de alegeri libere și corecte.

Când avem aceste informații care ne creează dubii cu privire la corectitudinea procesului democratic, cred că Parlamentul are datoria să se implice și să creeze o comisie parlamentară de anchetă care să aducă la lumină care a fost implicarea, dacă a fost, nu putem ști”, a explicat președintele Senatului. 

Întrebat dacă în această comisie vor fi chemați să dea explicații și George Maior, Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea sau Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: ”Comisia va decide ce trebuie să facă. Va trebui să stabilească un program de lucru sau un set de acțiuni și va face ceea ce e necesar, va audia persoane care au condus anumite instituții, care sunt în fruntea unor instituții. Nu vreau eu să stabilesc ce va face comisia”. 

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă