18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechLiviu Dragnea negociază cu Kelemen Hunor căderea Guvernului Grindeanu. UDMR ar urma...

Liviu Dragnea negociază cu Kelemen Hunor căderea Guvernului Grindeanu. UDMR ar urma să anunțe sâmbătă ce decizie a luat. PSD nu va avea sprijin din partea partidului lui Traian Băsescu

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlnit, vineri, cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, pentru a negocia sprijinul în ceea ce privește susținerea moțiunii de cenzură. Potrivit unor surse citate de News.ro, o decizie privind această colaborare va fi luată sâmbătă. Întâlnirea dintre cei doi lideri politici a fost confirmată de vicepreședintele PSD, Paul Stănescu.

UPDATE 17.50: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reiterat, pe pagina sa de Facebook, că PSD nu va avea sprijinul PMP privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Senatorul a subliniat că informațiile vehiculate în media, potrivit cărora cele două partide ar negocia în acest sens, sunt false. Citește aici declarația lui Traian Băsescu.

 

UPDATE 17.00: Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a confirmat, vineri, negocierile social-democraţilor cu UDMR pentru susţinerea la votul moţiunii împotriva Guvernului Grindeanu şi pentru cooptarea în viitorul guvern, scrie Mediafax.

„Nu a fost o discuţie concretă cu UDMR-ul, dar sigur că există negocieri, nu este un secret. Este o negociere şi ştiţi bine că UDMR-ul nu intră într-o alianţă de guvernare până nu negociază nişte lucruri. Sigur că vom discuta toate aceste aspecte. Dacă le putem accepta cererile, probabil că se va concretiza ceva.

Nu vine niciun partid la guvernare fără să negocieze. UDMR negociază foarte bine, atunci când e vorba să voteze ceva. Eu sunt convins că PSD, ALDE şi minorităţile vor avea voturi pentru a trece moţiunea. N-am finalizat negocierile pentru moţiune, pentru că aceasta va fi miercuri. E destul timp”, a declarat Paul Stănescu.



UPDATE 16.06: Consiliul Permanent al UDMR se va reuni, sâmbătă, la Cluj, pentru a analiza situaţia politică actuală.

”Sâmbătă, 17 iunie 2017, se reuneşte la Cluj Consiliul Permanent al Uniunii pentru a analiza situaţia politică actuală. La finalul şedinţei, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor va susţine o conferinţă de presă începând cu ora 14.00”, anunţă UDMR.


Șeful PSD, Liviu Dragnea, s-ar fi întâlnit, vineri, cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru a discuta despre criza guvernamentală, ca urmare a deciziei coaliției de guvernare de a-i retrage sprijinul politic premierului Sorin Grindeanu și de a depune o moțiune de cenzură împotriva Executivului, potrivit unor surse citate de Digi24.

Pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură sunt necesare 233 de voturi. PSD și ALDE au împreună 244 de voturi și, teoretic, cele două partide au forța de a-l debarca pe premier.

Dacă grupul de 14 – 15 parlamentari PSD cu care se laudă tabăra Ponta ar vota cu adevărat împotriva moțiunii de cenzură, calculele parlamentare s-ar complica. Teoretic, Grindeanu se poate baza și cele șapte voturi ale parlamentarilor PSD din Timiș, organizație din care provine. De asemenea, Grindeanu încearcă să-l convingă pe Viorel Ștefan (Finanțe) să nu plece din Executiv. Dacă toate aceste demersuri ar reuși, PSD și ALDE nu ar avea voturile necesare pentru demiterea lui Grindeanu.

În ultima perioadă, liderul PSD a discutat cu UDMR despre intrarea acestei formațiuni la guvernare. Chiar dacă varianta nu este agreată și de ALDE, un pact cu UDMR   i-ar asigura lui Dragnea majoritatea necesară debarcării lui Sorin Grindeanu. UDMR are un număr de 30 de parlamentari PSD, care pot compensa „trădările” din tabăra social-democraților. PSD, ALDE și UDMR au un protocol de colaborare parlamentară care expiră la finalul acestei luni. Liderii Uniunii sunt cunoscuţi pentru deciziile calculate pe care le iau şi ar putea opta să rămână alături de PSD-ALDE în cazul unei moţiuni. Însă, dacă vor simți că Grindeanu poate supraviețui la Palatul Victoria nu este exclus să îl sprijine pe actualul premier.



 

 

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi: Uniunea va lua zilele următoare o decizie în legătură cu poziţionarea faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE

„UDMR nu are un punct de vedere până la ora actuală. Nu s-a întrunit forul de conducere, care se va întâmpla zilele următoare. Avem nevoie de un dialog în interiorul UDMR pentru a ne poziţiona şi a creiona discuţiile care se vor duce săptămâna viitoare”, a declarat Attila Korodi pentru News.ro.

Întrebat dacă acordul de colaborare parlamentară încheiat cu PSD şi ALDE obligă UDMR să voteze alături de cele două partide din coaliţie la moţiunea de cenzură, Korodi a negat. „Nu are nicio obligaţie directă. Colaborarea parlamentară este destul de bine conturată, nu e inclus un element de genul acesta. E nevoie de dialog pentru a înţelege tot ce se întâmplă pe eşichierul politic, a înţelege şi ce se întâmplă şi ce propun cei din actuala coaliţie şi după acest lucru se ia o decizie. Zilele următoare, în forul de conducere, probabil vom decide cum vom vota la moţiunea de cenzură. Aşa cred că este oportun şi statutar”, a precizat liderul deputaţilor UDMR.



Attila Korodi a mai spus că în zilele următoare UDMR va avea discuţii cu toate forţele politice „pentru a putea lua decizia cea mai bună”.

„Probabil că vor fi discuţii cu cei din PSD şi ALDE pentru că, în primul rând, avem parafată o colaborare parlamentară cu ei. Dar, pe de altă parte, în situaţii de criză, trebuie să ai dialog cu toate forţele politice. Trebuie să existe un dialog cu toată lumea pentru a putea lua decizia cea mai bună”, a spus el.

Întrebat dacă vor avea dialog inclusiv cu Sorin Grindeanu, Korodi a precizat că „dialogul în sine nu presupune nimic altceva decât a afla informaţii, a înţelege diferite părţi ce propun pentru viitor”.  În ceea ce priveşte o posibilă intrare la guvernare a UDMR alături de PSD şi ALDE după eventuala demitere a lui Sorin Grindeanu, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Călin Popescu Tăriceanu, Korodi a spus că acest lucru va fi discutat în interiorul Uniunii după lămurirea situaţiei cu moţiunea de cenzură.


Citește și:   FOTO + VIDEO. În plină criză politică, premierul Sorin Grindeanu l-a primit pe omologul său luxemburghez, la Palatul Victoria: Sunt la muncă. Situația politică va fi rezolvată săptămâna viitoare. Xaver Bettel: Crize politice există în toate ţările. Important este să vă regăsiți stabilitatea

Premierul Sorin Grindeanu l-a primit, vineri, pe premierul Luxemburgului, Xavier Bettel, cu onoruri militare, la Palatul Victoria. El a declarat că nu este singur și că situația politică va fi rezolvată săptămâna viitoare.


„Nu spunem nimic pe tema aceasta pentru simplul motiv că pot să fie păreri diferite. UDMR nu are o poziţie oficială pe tema aceasta. Nu ştiu dacă va avea până în momentul poziţionării faţă de moţiunea de cenzură. Nici măcar asta nu ştiu. Poate chiar nici nu o să avem poziţie, poate vom aveam poziţie numai în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură. După aceea vor fi alte perioade, procedural complicate”, a explicat Attila Korodi.

Razboi Dragnea – Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia. De asemenea, a precizat că va rămâne în PSD. Grindeanu a transmis multora din colegii CEx că îi pare rău că au trecut prin această experienţă neplăcută, cerându-şi scuze. El a început prin a le mulţumi românilor pentru sprijin şi primarilor şi membrilor de partid care i-au transmis mesaje de susţinere.

În această criză a intervenit și Administrația Prezidențială. Astfel, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, că un nou premier poate fi desemnat doar dacă se întrunesc condițiile din Constituție.



„Vă informez că președintele a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care anunță retragerea… Președintele a luat act că se dorește schimbarea Cabinetului. Potrivit Art. 106 din Constituție, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a stării de incompatibilitate. Cfm. Art 107 din Legea Fundamentală, dacă prim-ministrul se află într-una dintre situații, președitele va desemna un alt membru al Guvernului ca premier interimar, până la desemnarea altui prim-ministru. Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie prin demisie, fie prin adoptarea în Parlament a moțiunii de cenzură, președintele va desemna un alt candidat. În condițiille în care Guvernul va fi demis, președintele va urma cu celeritate pașii. Președintele solicită rezolvarea crizei politice din interiorul coaliției, pentru a evita instabilitatea politică”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.



Coaliția de guvernare PSD – ALDE a decis, miercuri, retragerea sprijinului politic pentru Guvern și i-a cerut demisia premierului. Ca urmare a deciziei, majoritatea miniștrilor din Cabinetul Grindeanu și-a depus demisia. Joi, CEx al PSD a decis și excluderea din partid a premierului.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia. De asemenea, a precizat că va rămâne în PSD. Grindeanu a transmis multora din colegii CEx că îi pare rău că au trecut prin această experienţă neplăcută, cerându-şi scuze. El a început prin a le mulţumi românilor pentru sprijin şi primarilor şi membrilor de partid care i-au transmis mesaje de susţinere.


Citește și:  Conducerile organizațiilor PSD București și Ilfov, convocate de Gabriela Firea, pentru a susține deciziile luate de CEx privind viitorul politic al premierului Grindeanu

Conducerile organizațiilor PSD București și Ilfov au fost convocate, vineri, de primarul Capitalei, Gabriela Firea, pentru a adopta rezoluții de susținere a deciziilor luate în cadrul Comitetului Executiv, privind retragerea sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu și excluderea sa din partid, cât și de a se iniția o moțiune de cenzură la adresa Guvernului.


 

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă