Lovitură pentru baronul Nicușor Constantinescu din partea colegilor din PSD

Nicușor Constantinescu a fost suspendat, vineri, din funcția de prim-vicepreședinte al PSD Constanța, pe perioada problemelor sale juridice, în urma unei decizii a Biroului Permanent Județean (BPJ) al organizației, transmite Mediafax.

Share

Andra Dumitru 0 comentarii

Actualizat: 24.04.2015 - 23:50

Baronul PSD Nicușor Constantinescu a fost suspendat, vineri, din funcția de prim-vicepreședinte al PSD Constanța, pe perioada problemelor sale juridice, în urma unei decizii a Biroului Permanent Județean (BPJ) al organizației, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al PSD Constanța, deputatul Mircea Titus Dobre, a declarat, vineri seară, într-o conferință de presă, că Nicușor Constantinescu se supune Rezoluției PSD și, din acest motiv, a fost suspendat din funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene.

Și președintele PSD Năvodari, Nicolae Matei, a fost suspendat din funcție, tot din cauza problemelor penale.

Purtătorul de cuvânt al social-democraților constănțeni a mai afirmat că alți lideri locali cu probleme juridice care intră sub incidența rezoluției au demisionat din funcțiile de conducere, el precizând că în această situație se află Zanfir Iorguș, fost primar al municipiului Mangalia, dar și președinții organizațiilor din Ciobanu, Lipnița, Tuzla și Mircea Vodă.

Tot vineri, Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv ca Nicușor Constantinescu să fie judecat sub control judiciar în dosarul Centrului Militar Zonal, el având interdicția de a își exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. El se afla în arest la domiciliu din luna februarie.

Pe durata controlului judiciar, Nicușor Constantinescu trebuie să se prezinte la procurori, la instanță și la Poliție de câte ori este chemat, să informeze instanța dacă își schimbă domiciliul și să nu părăsească țara. De asemenea, el are interdicția de a comunica direct sau indirect şi prin orice mijloace cu martorii şi experţii din dosar, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul de la CJ Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale CJ care au vizat Centrul Militar Zonal, dar și de a divulga sau reda în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală

Citește totul despre:

Comentarii

loading...