Dragnea - cu asociațiile, Ponta - cu facultățile. Organizațiile nonguvernamentale care critică PSD vor fi pedepsite prin lege

Asociațiile critice la adresa PSD și-ar putea pierde statutul de utilitate publică, potrivit unei legi inițiate de un parlamentar social-democrat. În România, există peste 1.300 de ONG-uri de utilitate publică. Inițiativa PSD pare mai degrabă o răfuială politică decât o încercare de a rezolva problema.

Share

Romulus Georgescu 0 comentarii

Actualizat: 03.04.2017 - 09:59

Asociațiile critice la adresa PSD și-ar putea pierde statutul de utilitate publică, potrivit unei legi inițiate de un parlamentar social-democrat. În România, există peste 1.300 de ONG-uri de utilitate publică. Inițiativa PSD pare mai degrabă o răfuială politică decât o încercare de a rezolva problema. 

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu (foto) a depus la Senat pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă o iniţiativă de modificare a legislației privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor de utilitate publică. Statutul de utilitate publică oferă ONG-urilor dreptul la sedii închiriate gratuit,  acces la resurse bugetare și facilități fiscale. Chiar dacă subiectul inflației de ONG-uri de utilitate publică este unul real, o serie de prevederi din actul normativ pot ridica semne de întrebare. 

Potrivit proiectului inițiat de Pleșoianu, pentru a fi de utilitate publică, o organizaţie neguvernamentală „nu trebuie să fi desfăşurat în ultimii doi ani şi nici în prezent activităţi politice de orice fel, activităţi de strângere de fonduri sau campanii de sprijinire sau opoziţie faţă de un partid politic sau un candidat pentru o funcţie publică în care acesta poate fi numit ori ales“. În special sancționarea opoziției față de un partid politic este o prevedere de ordin general care poate afecta ONG-uri incomode. Un  exem­plu în acest sens este Grupul pentru Dialog Social, care a criticat mai multe inițiative ale PSD, inclusiv în ceea ce privește Ordonanța 13. 

Inflație de ONG-uri

În septembrie 2016, Ministerul pentru Consultare Publică a prezentat  situația asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică. Deși legislația în vigoare prevede că statutul se acordă în urma unei proceduri desfășurate de Secretariatul General al Guvernului, în România există numai 133 de organizații care au obținut statutul în astfel de condiții.

Restul de aproximativ 1.300 de asociații și fundații au primit direct statutul de utilitate publică în baza unor legi speciale prin care au fost înființate (Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, Asociații de Îmbunătățiri Funciare, Uniuni de Creatori etc.), fără a li se aplica un filtru de selecție care să includă criterii minimale, se afirmă în documentul elaborat de minister. Din cele 133 doar 39% au publicat rapoartele de activitate în Registrul ONG și 51% în Monitorul Oficial. 17 organizații nu au depus bilanțul contabil pentru anul 2015 și peste 40 dintre acestea înregistrează debite la bugetul de stat, în sumă totală de peste 1.700.000 lei. 

Dragnea: Soros a finanțat răul

Controversele legate de situația asociațiilor de utilitate publică au venit ca o mănușă strategiei PSD de a se răfui cu orice posibil adversar din zona societății civile. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a cerut Guvernului să analizeze activitatea ONG-urilor. „Să facă o analiză să vedem dacă într-adevăr toate și-au dovedit utilitatea publică. De asemenea, fiind de utilitate publică, beneficiind și de fonduri publice, trebuie să se facă o verificare riguroasă a modului cum au fost cheltuiți banii, fiind vorba și de bani publici“, afirma Liviu Dragnea, în contextul manifestațiilor de stradă. Liviu Dragnea și-a continuat pledoaria cu o referire  la George Soros.

„Eu am ceva cu domnul Soros. Acest om și fundațiile și structurile pe care le-a înființat de ani de zile în România cred că, din anii ‘90, a finanțat răul în România, a finanțat acțiuni care niciuna nu a făcut bine în România“, a spus Dragnea.

Guvernul a ținut cont de solicitare, iar premierul Grindea­nu a anunțat, pe 20 martie, că a cerut secretarului general o evidență a asociațiilor care dețin statutul de utilitate publică. A doua zi, 21 martie, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a depus la Senat proiectul care modifică regulile de acordare a statutului de utilitate publică.   

UNIVERSITĂȚI

Deputatul PSD Victor Ponta spune că va începe să lucreze la un proiect de lege care să înăsprească condiţiile de prezenţă în România a universităţilor străine, pe modelul promovat în Ungaria de premierul Viktor Orban, care a ţintit o unitate universitară finanţată de miliardarul George Soros. „Să nu săriţi imediat indignaţi - opinia mea este că iniţiativa legislativă a vecinilor noştri e foarte bună şi corectă! (...) Săptămâna viitoare vreau să lucrez la proiect şi să îl depun“, scrie Ponta, pe Facebook.

Citește totul despre:

Comentarii