7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechDaniel Barbu: PMP apără interesele personale ale lui Traian Băsescu

Daniel Barbu: PMP apără interesele personale ale lui Traian Băsescu

Senatorul Daniel Barbu, care face parte din Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale, a declarat că Partidul Mișcarea Populară încearcă prin acțiunile sale să apere interesele personale ale lui Traian Băsescu.

„Este de-a dreptul jenant modul în care apropiații lui Băsescu încearcă să își acopere șeful. Demersul celor de la Mișcarea Populară nu reprezintă altceva decât o încercare disperată de a-l salva pe Traian Băsescu din tăvălugul în care a fost prins de scandalul fratelui său. Cei de la PMP demonstrează încă o dată că pentru ei nu contează interesele României, ci prioritare sunt interesele personale ale lui Traian Băsescu”, a afirmat senatorul.

Partidul Mișcarea Populară a depus, marți, o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, în care îl acuză de trafic de influență pentru "bilețelul roz" trimis președintelui Traian Băsescu în 2007 pentru a Parchet în favoarea prietenului său, Dinu Patriciu.

Daniel Barbu a declarat că PMP încearcă să îl denigreze pe Călin Popescu Tăriceanu, doar pentru a-i face pe plac lui Traian Băsescu.

„În loc să ia atitudine față de modul în care familia Băsescu, prin afacerile derulate cu clanuri de interlopi, a afectat imaginea țării și să îi ceară socoteală lui Traian Băsescu, cei de la Mișcarea Populară se angajează în tot felul de acțiuni ce nu fac şi mai evidentă situaţia penibilă în care se află. PMP face ceea ce ne-a obișnuit deja, își bate joc de români și de România doar pentru ca Băsescu să fie salvat. Servilismul de care aceștia dau dovadă este fără margini, în condițiile în care preferă să denigreze al doilea om în stat doar pentru a-i face pe plac lui Băsescu. PMP ridica România în campanie electorală, iar acum o trânteşte în mocirlă alături de familia Băsescu”, a apreciat Barbu.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă