10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechCe spune PSD Galaţi despre o eventuală organizare a Congresului în octombrie

Ce spune PSD Galaţi despre o eventuală organizare a Congresului în octombrie

Organizaţia judeţeană PSD Galaţi susţine că Congresul PSD ar trebui organizat în prima jumătate a lunii octombrie, informează Mediafax.

“Actuala guvernare este una din cele mai performante din ultimii ani. Guvernarea actualei coaliţii a făcut posibile măsuri economice şi sociale care vin în sprijinul cetăţenilor şi al societăţilor comerciale din România. Considerăm că o guvernare a PSD trebuie să continue şi după alegerile din anul viitor, dar pentru aceasta trebuiesc câştigate atât alegerile locale, cât şi alegerile parlamentare. Nu putem performa în scrutinele viitoare decât având stabilitate la nivelul conducerii centrale a PSD şi acest lucru nu se poate realiza decât legitimând prin vot lideri puternici pentru un partid puternic”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi, Claudiu Brânzan.

Citește și: PSD București a votat o rezoluție pentru organizarea unui congres al partidului în octombrie

Conform sursei citate, din consultările care au avut loc în ultimele zile cu membrii PSD din judeţul Galaţi, cu primarii din judeţ şi cu liderii organizaţiilor teritoriale a reieşit că partidul trebuie “să intre întărit în anul electoral care urmează”, iar acest lucru nu se poate realiza decât validând noua conducere centrală a PSD într-un Congres care ar trebui organizat cât mai repede.

“În acest sens, Organizaţia Judeţeană PSD Galaţi consideră oportună organizarea Congresului în prima jumatate a lunii octombrie a acestui an, pentru a putea aborda alegerile viitoare cu o formulă de conducere completă şi puternică”, se arată în finalul comunicatului.

Și alte organizaţii şi lideri locali ai PSD au solicitat devansarea datei congresului, pentru luna octombrie.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...
Ultima oră
Pe aceeași temă