13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăTechTomac: PSD urmăreşte politizarea totală a Justiţiei prin propunerea de scoatere a...

Tomac: PSD urmăreşte politizarea totală a Justiţiei prin propunerea de scoatere a preşedintelui de la numirea şefilor de Parchete

Preşedintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, susţine că PSD urmăreşte "politizarea totală" a Justiţiei, prin propunerea avansată de ministrul Tudorel Toader de scoatere din procedura de numire a şefilor de Parchete a preşedintelui României.

"PSD vrea să revină la perioada în care dosarele privind anchetarea unor politicieni erau decise în sediul de partid din Kiseleff. Iniţiativa ministrului de Justiţie, Tudorel Toader, prin care acesta doreşte scoaterea din procedura de numire a şefilor de Parchete a preşedintelui României arată că, în fapt, PSD pune în practică ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: control total pe Justiţie", a scris Tomac, pe Facebook.

În opinia sa, prin acest demers, "Liviu Dragnea duce mai departe opera corifeilor din USL – Voiculescu, Ponta şi Antonescu – care susţineau că nu vor avea toată puterea până când nu vor controla Justiţia".

"Acum au trecut la acţiune şi vor să pună sub control total Justiţia, anulând prin acest act toate progresele pe care România le-a făcut în domeniu, cu mare efort. Preşedintele, neutru politic, este şi garantul Constituţiei. Consider că acest demers urmăreşte, în modul cel mai clar, politizarea totală a Justiţiei. Propunerea lui Tudorel Toader este inadmisibilă şi cred că societatea trebuie să reacţioneze pe măsură", a adăugat Tomac.

Cele mai citite

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Războiul din Ucraina intră într-o nouă etapă: Operațiunea “Explozia brândușei”

Știrea zilei de ieri: "Rusia bombardează masiv Kievul" nu a luat pe surprindere oamenii cerebrali. Era de așteptat. Putem vorbi despre Crocus, noul Casus...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă