15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăOrban, săgeți către PSD: „Noi am absorbit 2,7 miliarde de euro în...

Orban, săgeți către PSD: „Noi am absorbit 2,7 miliarde de euro în zece luni”

„Deja am luat măsuri la care nu s-au gândit cei de dinaintea noastră. Noi deja am alocat fonduri pentru pregătirea proiectelor, deja avem o gândire foarte bine pusă la punct, astfel încât să nu treacă cinci ani de zile, cum a fost în perioada guvernării PSD, ca să începem să absorbim fondurile europene. M-am uitat cu mare atenţie pe date. În zece luni, de când suntem la guvernare, noi am absorbit peste 2,6 miliarde de euro – aproape 2,7 miliarde de euro în zece luni. Ca şi comparaţie, Guvernul PSD, până la momentul în care noi am preluat guvernarea, pe cele zece luni ale anului 2019, a avut o absorbţie de 1,1 miliarde. E o diferenţă. Noi trebuie să creştem viteza de absorbţie”, a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

El a lansat un apel la mobilizare, astfel încât ministerele să aducă într-o formă “semi-finită” atât Programul naţional de rezilienţă şi recuperare, cât şi structura programelor şi alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027.

„Vă transmit un semnal de mobilizare. Sigur că noi ne-am mişcat repede. Deja pe Sure suntem cu temele făcute, pe Programul naţional de rezilienţă şi recuperare deja avem schiţa discutată, ordonanţă de urgenţă adoptată. În ce priveşte pregătirea acordului de parteneriat pentru bugetul UE, suntem cu temele făcute şi în curs de dezbatere. Vreau să fac apel către toate ministerele să mobilizaţi echipele de lucru, astfel încât să aducem la formă semi-finită atât Programul naţional de rezilienţă şi recuperare, cât şi structura programelor şi alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027”, a spus Orban. 

Cele mai citite

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă