14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăOpt filiale județene PSD îl susțin în unanimitate pe Dragnea pentru un...

Opt filiale județene PSD îl susțin în unanimitate pe Dragnea pentru un nou mandat de președinte

Mai multe organizaţii PSD au votat deja rezoluţii „în unanimitate” în care îşi anunţă decizia de susţinere a actualului preşedinte al partidului, întrecându-se în a-l lăuda pe Dragnea pentru rezultatele sale. 

„Prin rezoluţia de susţinere a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, social-democraţii maramureşeni şi-au arătat totala susţinere pentru cel care a obţinut, la cârma acestei formaţiuni politice rezultate remarcabile, care a reuşit să menţină unitatea în partid şi, mai ales, să lupte alături şi în fruntea echipei PSD, pentru asigurarea unei guvernări performante”, se arată într-un comunicat al PSD Maramureş.

Acelaşi ton şi la Caraş Severin, Hunedoara şi Alba.

„Organizaţia judeţeană Hunedoara a Partidului Social Democrat îl susţine necondiţionat pe domnul Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al PSD”, se arată în textul rezoluţiei ce a fost votată de membrii PSD la Conferinţa judeţeană.

„Delegaţia PSD Alba merge la Congres cu un mesaj de unire şi îi invită pe toţi social democraţii din România la Alba Iulia de 1 Decembrie”, se arată într-un comunicat al organizaţiei judeţene.

Filiala din Buzău, condusă de fostul vicepremier Marcel Ciolacu, se aliniază şi ea în spatele şefului partidului.

„Susţinem în continuare Guvernul, programul de guvernare şi pe preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Personal, am respectat deciziile luate de partid şi le voi respecta întotdeauna”, a declarat Ciolacu.

Şi PSD Botoşani îşi exprimă susţinerea deplină pentru continuarea mandatului actualei conduceri a PSD. „Liviu Dragnea este primul preşedinte al PSD care s-a implicat în elaborarea, implementarea şi monitorizarea unui program de guvernare ambiţios, prin care s-au adus beneficii pentru fiecare categorie socială şi profesională din ţara noastră”, se arată rezoluţia vortată de organizaţia din Botoşani.

Cu unanimitate s-au votat rezoluţiile de susţinere şi la Suceava, Braşov, Constanţa şi Dolj.

„S-a adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluţie prin care social-democraţii constănţeni îşi reafirmă încrederea şi sprijinul total pentru preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Constanţa, în vreme ce pesediştii doljeni îl laudă pe şeful partidului „pentru rezultatele obţinute la ultimele alegeri parlamentare şi pentru îndeplinirea obiectivelor asumate prin programul de guvernare”.

Pe 21 februarie PSD a deciz ca pe 10 martie să aibă loc Congresul extraordinar al partidului, care se va desfăşura la Sala Palatului. Mâine va avea loc un Comitet Executiv pentru a stabili ultimele detalii.

„La CExN se va discuta dacă se vor face alegeri, dacă se va schimba structura BPN, dacă mai sunt alte modificări, ce modificări au fost propuse la Statut”, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă