3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăOamenii "grei" din PSD merg la întâlnirea cu Iohannis

Oamenii “grei” din PSD merg la întâlnirea cu Iohannis

Cei mai cunoscuți politicieni din PSD se pregătesc să meargă, luni dimineață, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Întâlnirea face parte din seria de negocieri pentru desemnarea noului premier, iar Președinția României a anunțat deja că ordinea primirii delegațiilor de partide va corespunde celei a numărului de voturi primite la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Din acest motiv, primul partid așteptat la Cotroceni, luni dimineață, este PSD, apoi PNL și apoi USR – PLUS.

Din delegația PSD ar urma să facă parte Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea şi Vasile Dîncu. În mod cert, premierul propus de PSD va fi Alexandru Rafila, dar acesta nu va merge, luni, la Cotroceni, întrucât este infectat cu Covid.

“Luni suntem primul partid invitat la Cotroceni. Voi merge însoţit de colegii mei. Nu voi putea să fiu însoţit de domnul profesor Rafila deoarece în continuare este în izolare la domiciliu”, explica preşedintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, după şedinţa de joi a Consiliului Politic Naţional al PSD.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă