Nu există temei ca Legea carantinării să fie atacată la CCR, susține premierul Orban

Șeful Guvernului a declarat, joi, că nu există "niciun temei" ca Legea carantinării şi izolării să fie atacată la Curtea Constituţională a României (CCR).

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 16.07.2020 - 21:31

"Nu există, din punctul meu de vedere, astăzi, niciun temei. De altfel, nu ar fi existat niciun temei de contestare la Curte nici pe proiectul cum l-am gândit noi. Faptul că a fost dezbătut atât timp în Parlament, cred că au fost eliminate orice posibile chichiţe care ar fi putut fi speculate pentru a fi atacate la CCR. Important este să fie adoptată în cursul zilei de astăzi", a declarat premierul Orban, joi, la Senat, unde a venit pentru a participa la şedinţa Comisiei Juridice.

Șeful Guvernului a susținut că, după ce noua lege va intra în vigoare, va crește capacitatea Guvernului şi a autorităţilor sanitare pentru a aplica măsurile împotriva extinderii epidemiei de Covid-19.

De exemplu, "noi am avut o perioadă în care nu am putut dispune izolarea la domiciliu pentru persoanele care au intrat în contact cu persoanele infectate", a explicat premierul Orban.

Comentarii