11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăNicușor Dan anunță că preluarea mandatului său va mai dura 7-10 zile

Nicușor Dan anunță că preluarea mandatului său va mai dura 7-10 zile

Codul Administrativ spune că primarul general își preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General, iar primarul și Consiliul trebuie validați anterior de instanță.

Codul Administrativ are o formulare ușor neclară asupra instanței competente pentru București: primarul și consiliul sunt validati de judecătoria în raza căreia se află circumscripția în care au avut loc alegeri.

Tribunalul București a validat mandatul său în urmă cu câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acopera circumscripția București, competent este Tribunalul București, a explicat Nicușor Dan.

„Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul București a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. După motivare (peste 1-2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1.  Probabil Judecatoria va trimite la Tribunal. Se va constata conflict de competență și dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal. După asta vom mai astepta două zile pentru un eventual apel”, a explicat primarul ales.  

El a mai arătat că actualul Cod Administrativ e de anul trecut și a operat câteva modificări. Codul e clar la primarii și la consilii județene, dar e ușor neclar la Primăria Capitalei, unde nu este șef de consiliu județean și consiliu județean, ci primar și consiliul local, dar instituția corespondentă este tribunalul, nu judecătoria, potrivit lui Dan. 

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Premierul Ciolacu a convocat brusc o ședință de guvern

Premierul Marcel Ciolacu a convocat, pe neașteptate, o ședință de guvern, pentru ziua de marți, 23 aprilie 2024. Potrivit Guvernului României, ședința Executivului începe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă