13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăNews alert! Răspunsul CCR cu privire la anularea alegerilor prezidențiale

News alert! Răspunsul CCR cu privire la anularea alegerilor prezidențiale

“În perioada 5 – 15 noiembrie 2019, plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţia României şi al art. 38 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a soluţionat zece contestaţii, dintre care şase având ca obiect anularea alegerilor prezidenţiale din 2019. Curtea Constituţională a pronunţat zece hotărâri de respingere a contestaţiilor formulate, dintre care opt ca inadmisibile şi două ca tardive”, se precizează într-un comunicat al CCR.

Conform CCR, hotărârile sunt definitive şi general obligatorii, argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale urmând să fie prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă