16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăNereguli ale ASF, scoase la iveală de Anca Dragu. Au așteptat doi...

Nereguli ale ASF, scoase la iveală de Anca Dragu. Au așteptat doi ani să spună că nu îi ajută legea

ASF se află din nou în centrul unui scandal, după ridicarea licenței de funcționare a Euroins. La audierea de ieri din Senat, conducerea Autorității de supraveghere financiară s-a plâns că nu are pârghile necesare să sanționeze jucătorii din piața asigurărilor. În replică, senatoarea USR Anca Dragu, prezentă la evenimentul Forumul Investitorilor a declarat că ASF nu prea și-a dat interesul, deși legea a fost recent schimbată.

“Despre cadrul legislativ pe piața asigurărilor, după doi ani de zbateri, te zvârcolești când ai avut toate ușile deschise să vii să spui că de fapt nu te ajută legea arată o mare neseriozitate. În 2021 s-a modificat legea de orrganizare și funcționare a ASF și am acordat puteri sporite în a cere mai multe informații, mai multe date de la companiile din domeniu. Am crescut amenzile pe care aceste companii să le crească dacă nu transmit datele necesare și am aprobat acest statut, imunitate pentru ASF, pentru angajații acesteia.”, a declarat Anca Dragu.

Fostul ministru de finanțe a declarat că nici măcar falimentul City Insurance nu a reușit să trezească conducerea ASF.

“Au fost măsuri pe care le-au considerat ei necesare la acel moment și au fost adoptate destul de repede în Parlament. Deci nu putem să venim după doi ani de zile să spunem că de fapt de vreo trei ani noi avem ceva în neregulă cu legea, de ce nu am avut acest dialog acum doi ani, măcar după falimentul lui City Insurance.”

Cât despre cartea de vizită a țării noastre, falimentele din asigurări ne fac mult rău.

“Scandalurile City Insurance şi Euroins – mesaje negative pentru potenţialii investitori în piaţa de capital din România. Ceea ce s-a întâmplat la City Insurance şi Euroins în ultimul an şi jumătate reprezintă un mesaj negativ pentru cei care ar dori să investească în piaţa românească de capital, a afirmat senatorul Anca Dragu.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă