15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăMoţiunea simplă pe Sănătate - retrimisă la grupul PNL pentru a fi...

Moţiunea simplă pe Sănătate – retrimisă la grupul PNL pentru a fi refăcută

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca moţiunea simplă pe Sănătate, iniţiată de PNL, să fie retrimisă la grupul deputaţilor liberali pentru a fi refăcută, a declarat secretarul Camerei, social-democratul Georgian Pop.

“Moţiunea a fost retrimisă la grupul PNL pentru a fi refăcută. De ce? Titlul s-a adresat către doi miniştri – Sănătate şi Muncă, ori legislaţia spune foarte clar: o moţiune simplă este adresată către un singur ministru”, a precizat miercuri Georgian Pop.

Deputaţii PNL au depus, luni, moţiunea simplă în domeniul Sănătăţii cu titlul “PNL solicită lui Liviu Dragnea demiterea ministrului Sănătăţii! De mână cu ministrul Muncii”.

Potrivit iniţiatorilor documentului, această moţiune simplă reprezintă, în fapt, “strigătul de disperare al milioanelor de pacienţi şi al sutelor de mii de angajaţi din sectorul sanitar din România”. Conform textului moţiunii, creşterile salariale din Sănătate produc “angajaţi de mâna a doua”, ale căror salarii au fost ciopârţite prin lege, fără niciun fel de explicaţie sau logică, şi se bazează “pe o intoxicare publică masivă despre dimensiunea creşterilor salariale”.

Cele mai citite

Despăgubiri record după prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore

Despăgubirile pe care le vor plăti companiile de asigurări în urma prăbușirii podului Francis Scott Key din Baltimore ar putea să fie cele mai...

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă