Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto: Inquam Photos

Moțiunea de cenzură acuză Guvernul Orban de "pande-mită generalizată"

Moțiunea de cenzură elaborată de PSD împotriva Cabinetului Orban poartă titlul "Guvernul PNL - De la Pandemie la pande-mită generalizată".

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 17.08.2020 - 16:38

"Raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanţi sub paravanul pandemiei. Raportul Curţii de Conturi, pe care preşedintele Iohannis şi premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca şi cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani. Este de-a dreptul revoltător! În timp ce le spuneau românilor să stea în casă în starea de urgenţă, cei din guvern prăduiau fără nicio jenă bugetul statului, cu măşti neconforme, cumpărate pe şpăgi uriaşe, la suprapreţ, cu plăţi ilegale pentru produse şi servicii nelivrate, cu achiziţii frauduloase prin care s-a drenat banul public către firmele clientelare de partid şi către sediile de campanie ale PNL", precizează textul moțiunii de cenzură depusă de PSD.

"Hoţia începe să iasă la suprafaţă din aproape toate achiziţiile făcute de Guvern în această perioadă. Pandemia a fost transformată într-o pande-mită generalizată! Corupţia şi spaga au ajuns până în Cancelaria Premierului. Printre cei care au dat şpăgi de sute milioane de euro se află şi omul de încredere al lui Ludovic Orban, care tace culpabil când e întrebat dacă a avut discuţii cu acea persoană în timpul pandemiei", menționează textul moțiunii de cenzură.

Același document acuză și încălcarea regulilor de protecție contra pandemiei chiar de persoanele care le-au impus.

"O naţiune întreagă l-a văzut pe şeful Executivului, Ludovic Orban fără mască, fără distanţare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populaţie obligaţia de a purta mască în spaţii închise!", menționează textul moțiunii.

Comentarii