7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăMona Pivniceru a demisionat de la Ministerul Justţiei pentru că i s-au...

Mona Pivniceru a demisionat de la Ministerul Justţiei pentru că i s-au impus procurorii – şefi

Mona Pivniceru a fost ministru al Justiţiei în perioada 2012 – 2013, mai puţin de un an de zile, în cadrul Guvernului Ponta.

Fostul membru CSM Adrian Toni Neacşu a dezvăluit, miercuri, într-o postare pe Internet, că SRI ar fi avut imixtiuni în activitatea ministrului Mona Pivniceru.

“Sunt în măsură să confirm şi eu că demisia Monei Pivniceru, în martie 2013, a avut loc exact în condiţiile în care i se impuseseră acele numiri la vârful parchetelor. Mutările veniseră în plic, dar acum aflu exact de unde. În plus, aceste numiri fuseseră acceptate deja, în aceleaşi conditii neguroase, de secţia de procurori a CSM şi preşedintele CSM de atunci. Cea mai mare greşeală a celor din CSM care ne-am opus atunci acestui troc imund a fost că nu am acceptat să ieşim public şi să denunţăm abuzul, pe considerentul că astfel am vulnerabiliza consiliul şi sistemul judiciar. Implicarea brutală a SRI in activitatea CSM de atunci a dus la 2 plângeri la Comisia de control din Parlament, una a unui fost preşedinte CSM, alta a mea, îngropate rapid. Era prea devreme, pesemne”, a scris Adrian Toni Neacşu pe Facebook.

Precizările lui Neacşu vin după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că directorul SRI ar fi fost cel care a impus-o pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA.

“La un moment dat Victor a scos o hârtie din buzunar, destul de mototolită, pe care erau scrise trei nume: Bica, Kovesi şi Niţu. (..) El a spus că aşa a negociat George Maior cu Băsescu, parcă a zis şi de doamna Udrea. L-am întrebat dacă a vorbit şi cu Crin, iar el nu a fost de acord”, a precizat Dragnea, marţi seara, la Antena 3.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cu o mână și jumătate pe primul titlu din ultimii 9 ani! FCSB poate deveni campioană în weekend

După patru etape din play-off, FCSB are 13 puncte avans în fruntea Ligii 1 și poate deveni matematic campioană în acest weekend, prin jocul...

UE a decis noi sancțiuni împotriva industriei de armament a Iranului

Uniunea Europeană(UE) a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete după atacul asupra Israelului, liderii europeni...

Nicolae Ciucă, noi declarații despre situația doctorului Cătălin Cîrstoiu

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că în coaliţie s-a decis să existe o clarificare din partea medicului Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianţei PSD-PNL pentru Primăria...
Ultima oră
Pe aceeași temă