Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Mircea Diaconu este dezamăgit de numirea lui Orban de Klaus Iohannis

Mircea Diaconu, candidatul Alianţei Un OM la preşedinţie, consideră că primul guvern Orban va cădea în Parlament, precizând că preşedintele Klaus Iohannis s-a grăbit cu nominalizarea pentru funcţia de premier, cât timp încă nu există o majoritate în Parlament.

Share

Filip-Mihael Bodoc 0 comentarii

Actualizat: 16.10.2019 - 21:56

Mircea Diaconu a declarat, miercuri seară, la Iaşi, pentru News.ro, că şeful statului nu trebuia să desemneze un premier, până în momentul în care nu era convins că în Parlament există o majoritate.

"Domnul Iohannis şi-a făcut-o cu mâna sa. Dânsul trebuie să rezolve această situaţie încurcată, puţin spus încurcată. Încurcătura asta îi aparţine, pentru că a împins, a certat, a promis căderea acestui guvern. A cerut-o public. Ca şi cum Mugur Isărescu ar spune public despre banca aia şi aia că sunt proaste şi trebuie să dispară. În clipa aia se dă peste cap sistemul bancar. Asta se întâmplă când preşedintele cu greutatea sa intervine în jocul politic, chiar şi ca părere", a spus Mircea Diaconu.

El crede că se putea ajunge la criză politică şi fără ca preşedintele să fi intervenit în vreun fel, dar "totul era să nu provoace şeful statului căderea Guvernului Dăncilă“.

"Preşedintele trebuia să apară în spaţiul public în clipa următoare căderii guvernului, nu înainte. Constituţia este o hartă, e un GPS şi îţi spune pe unde să mergi. Şi te fereşte de greşeală. Faci consultări cu partidele, cu bună-credinţă şi loialitate, apoi detectezi o posibilă majoritate. Întrebarea este dacă domnul Iohannis a detectat cu adevărat o majoritate atunci când l-a desemnat pe Orban de la PNL. Preşedintele nu trebuie să desemneze până nu era sigur sau aproape sigur că există majoritatea respectivă. Este o desemnare în urma unei promisiuni“, a mai afirmat Mircea Diaconu.

Totodată, Diaconu a spus că preşedintele Iohannis s-a grăbit şi consideră că acest prim guvern Orban va cădea la votul din Parlament.

"Eu sper să nu, pentru că nu e timp, suntem în prag de iarnă, bugetul nu e făcut, sunt riscuri mari să schimbi un guvern“, a precizat Diaconu.

Candidatul Alianţei Un OM, Mircea Diaconu, se află miercuri la Iaşi, fără însă a avea programat vreun miting electoral. Diaconu s-a întâlnit în cursul serii cu ieşenii, pe pietonalul Ştefan cel Mare.

Comentarii

loading...