6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăMinisterul Agriculturii solicită CE să deconteze 253 milioane de euro date pentru...

Ministerul Agriculturii solicită CE să deconteze 253 milioane de euro date pentru fermieri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a transmis Comisiei Europene(CE) solicitarea de decontare a peste 253 de milioane de euro, valoare ce reprezintă echivalentul plăţilor realizate din bugetul naţional către fermieri în perioada 1 iulie – 15 octombrie 2022.

“În conformitate cu procedurile de lucru stabilitate la nivelul Comisiei Europene, AFIR a încărcat declaraţia de cheltuieli direct în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi Comisia Europeană, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, a declarat George Chiriţă, directorul general al AFIR, conform agerpres.ro.

Ministerul Agriculturii vrea ca CE să-i deconteze 253 milioane de euro date pentru fermieri într-o perioadă de aproape 4 luni

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi, declaraţia de cheltuieli transmisă prin intermediul AFIR reprezintă totalul plăţilor efectuate de Agenţie în perioada de referinţă (1 iulie – 15 octombrie 2022) către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI), respectiv suma de 244 de milioane de euro.

De asemenea, declaraţia de cheltuieli trimestrială cuprinde plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor de mediu şi climă delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA), în valoare de 9,2 milioane de euro.

Până la această dată, Comisia Europeană a rambursat României peste 7,35 de miliarde de euro pentru decontarea investiţiilor realizate în agricultură, pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural şi pentru plăţi directe şi compensatorii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, inclusiv Tranziţia 2021 – 2022. 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă