15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăMesajul lui Klaus Iohannis despre rezoluția UE referitoare la Decembrie`89

Mesajul lui Klaus Iohannis despre rezoluția UE referitoare la Decembrie`89

“Preşedintele Klaus Iohannis consideră ca rezoluţia Parlamentului European reconfirmă faptul că sacrificiul românilor din decembrie 1989 reprezintă piatra de temelie a României democratice de astăzi, un stat integrat în Uniunea Europeană şi membru al NATO, un stat care asigură respectarea demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a valorilor şi principiilor europene”, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Şeful statului reiterează faptul că statul român trebuie să acţioneze cu celeritate în ceea ce priveşte aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989, iar cei vinovaţi trebuie deferiţi justiţiei.

“Preşedintele Klaus Iohannis subliniază ca onorarea memoriei eroilor Revoluţiei Române din decembrie 1989, apărarea democraţiei şi a statului de drept, respectarea demnităţii umane, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor reprezintă obligaţii morale de care depinde viitorul democratic al României”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Parlamentul European a adoptat, joi, cu o largă majoritate, rezoluţia privind comemorarea Revoluţiei române din 1989. Prin rezoluţia adoptată joi, Parlamentul European solicită statului român să îşi intensifice eforturile pentru a elucida adevărul privind Revoluţia din decembrie 1989, iar instituţiilor Uniunii Europene şi statelor sale membre, inclusiv României, să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele săvârşite de regimurile comuniste nu sunt uitate şi a garanta că astfel de crime nu vor mai fi comise niciodată.

Cele mai citite

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...
Ultima oră
Pe aceeași temă