8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăMarius Bodea și Cosette Chichirau deschid listele la Senat

Marius Bodea și Cosette Chichirau deschid listele la Senat

Parlamentarii USR Marius Bodea şi Cosette Chichirău deschid listele USR-PLUS Iaşi la Senat şi Camera Deputaţilor. USR şi PLUS şi-au desemnat la Iaşi candidaţii pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, lista la Senat a Alianţei USR-PLUS urmând a fi deschisă de către Marius Bodea, în prezent deputat USR.

El este urmat de Cristi Berea (PLUS) şi Cristina Fântână (USR).

La deputaţi, lista va fi deschisă de către deputatul Cosette Chichirău, lider al filialei judeţene USR Iaşi. Pe locul doi se situează Monica Berescu, preşedinte PLUS Iaşi, iar pe locul trei Filip Hăvârneanu (USR).

Sunt considerate eligibile locul unu la Senat şi primele două poziţii la deputaţi. Totuşi, liderii USR-PLUS Iaşi speră ca şi al treilea loc la deputaţi să fie eligibil.

Actualul senator USR Dan Lungu ocupă locul cinci la Senat, poziţie neeligibilă. Candidaţii USR au fost desemnaţi prin votul membrilor filialei, în timp ce PLUS şi-a nominalizat candidaţii în forul de conducere al organizaţiei de Iaşi.

“Candidaţii USR-PLUS sunt oameni competenţi şi integri care merită din plin încrederea ieşenilor. Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor noi în Parlament înseamnă o şansă în plus pentru Iaşi şi pentru Moldova. Vom avea o voce mai puternică în Legislativ şi vom susţine mai eficient proiectele de infrastructură, în special Autostrada A8, şi proiectele pentru dezvoltarea întregii regiuni”, a declarat Cosette Chichirău, preşedinte USR Iaşi.

La rândul său, liderul PLUS Iaşi, Monica Berescu, a spus că USR-PLUS este o alternativă “reală“ la PSD, ea precizând că “marile proiecte de infrastructură nu pot fi realizate fără o clasă politică nouă, care să lucreze pentru toţi cetăţenii României”.

Cele mai citite

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă