Suma pe care RISE trebuie să i-o plătească este de 4.000 de euro, la care se adaugă alți aproximativ 2.500 de euro, cheltuieli de judecată.
Dosarul a fost soluționat la Judecătoria Sector 3, în faza de fond, și la Tribunalul București, în faza de apel.
Deși dispozițiile sentințelor trebuie duse la îndeplinire, fiind executorii, hotărârile mai pot fi contestate, cu recurs, la Curtea de Apel București.
Principala vină pe care magistrații au imputat-o articolelor RISE este cea de a fi pus în seama Ramonei Mănescu niște afaceri imobiliare – cu profituri uriașe – derulate de părinții, respectiv, de unchii acesteia.
Nu există dovezi care să arate că aceștia ar fi fost folosiți pe post de interpuși de către Ramona Mănescu – au spus judecătorii – așa cum, „cu rea credință”, afirmă articolele RISE.
Investigațiile RISE, publicate, în serial, între 2017 și 2019, au prezentat următoarele informații
- Între 2004 și 2008, mama, tatăl, mătușa și unchiul Ramonei Mănescu s-au asociat cu vărul nevestei lui Cristian Poteraș (primarul de atunci al Sectorului 6) și cu un om de paie al multimilionarului Dragoș Dobrescu și – împreună – au cumpărat drepturi litigioase de la mai multe persoane care așteptau să li se retrocedeze terenuri pe raza Sectorului 6.
- La puțin timp după ce au făcut aceste achiziții, terenurile, neretrocedate până atunci beneficiarilor de drept, le-au fost „retrocedate” lor.
- Câteva luni mai târziu, rudele Ramonei Mănescu, vărul soției lui Poteraș și omul de paie al lui Dragoș Dobrescu au vândut respectivele terenuri pe piața liberă, câștigând, în total, aproximativ 31 de milioane de euro.
- Din cele 31 milioane de euro, rudelor Ramonei Mănescu le-au revenit 4,5 milioane de euro.
Articolele RISE Project au prezentat toate tranzacțiile invocate mai sus și, în plus, au acuzat-o pe Ramona Mănescu că s-a ascuns în spatele membrilor săi de familie pentru a derula respectivele operațiuni imobiliare.
Acuzarea Ramonei Mănescu – a fost sancționată de justiție
Magistrații care au judecat dosarul au tras concluzia că, deși tranzacțiile au existat – cu sumele, terenurile și protagoniștii descriși în anchetele RISE, interpretarea lor ca fiind orchestrate de Ramona Mănescu este lipsită de dovezi.
Cu alte cuvinte, numele Ramonei Mănescu ar fi fost amestecat pe nedrept în niște afaceri de care beneficiaseră, exclusiv, rudele ei.
Astfel, judecătoarea Elena-Robertina Mantea, de la Judecătoria Sector 3, a scris în hotărârea pe care a pronunțat-o că „lipsește orice suport faptic veridic și solid care să ateste că aceste persoane ar fi fost reprezentanți convenționali sau ar fi acționat ca reprezentanți în fapt ai reclamantei”.
Pe aceeași linie au judecat dosarul și magistrații Laurențiu Modoran și Laura-Elena Vizitiu, de la Tribunalul București.
Cele două hotărâri judecătorești, de la fond, respectiv, de la apel, pot fi citite AICI și AICI.
Acțiunea judiciară a Ramonei Mănescu poate fi citită AICI.
Articolele Rise Project pot fi citite AICI.