15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăMAE, reacție dură după ce Viktor Orban a purtat un fular cu...

MAE, reacție dură după ce Viktor Orban a purtat un fular cu harta Ungariei Mari

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) a avut o reacție dură luni seară, 21 noiembrie, la gestul premierului Viktor Orban care s-a afişat cu un fular având imprimată harta Ungariei Mari la meciul de fotbal dintre naţionalele Ungariei şi Greciei.

Astfel, reacţia oficială de la Ministerul de Externe de la Bucureşti a fost următoarea:

„Ca urmare a afișării prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán, cu un fular având imprimată harta Ungariei Mari la meciul de fotbal dintre naționalele Ungariei și Greciei, Ministerul Afacerilor Externe a transmis ambasadorului Ungariei la București dezaprobarea fermă față de gestul oficialului ungar, atitudinea fiind în contrast evident cu atmosfera de deschidere și relansare a dialogului bilateral manifestate cu ocazia recentelor consultări pe care ministrul român al Afacerilor Externe le-a avut la Budapesta, atât cu omologul ungar, cât și cu premierul ungar”.

MAE a reacționat dur după ce Viktor Orban a venit cu un fular având harta Ungariei Mari, respingând orice manifestare de tip revizionist

Conform MAE, „orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria de a construi o relație bilaterală în parametrii definitorii ai instrumentului de bază care guvernează relația bilaterală, anume Tratatul privind înțelegerea, cooperarea și buna vecinătate între România și Republica Ungaria, semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996 și respectiv ai Parteneriatului Strategic, de la care, în acest an, se împlinesc două decenii”, potrivit ziare.com.

Provocările Ungariei
Harta Ungariei Mari este un simbol al revizionismului maghiar folosit tot mai des de mai-marii de la Budapesta.

În luna mai, acelaşi Viktor Orbán a spus că părți din coasta Mării Adriatice au fost rupte din Ungaria și că „cei care au o mare și porturi de aceea sunt capabili să aducă petrol pe petroliere”, o referire la teritoriul Croației.

Iar acum doi ani le-a urat succes elevilor la examenul de istorie cu o imagine cu un glob pământesc pe care se afla harta politică din anul 1862, în prim-plan fiind Imperiul Habsburgic și Ungaria Mare. „Vrabia mălai visează”, îi răspundea atunci fostul premier Ludovic Orban.

În plus, Viktor Orban este singurul aliat fidel în UE al preşedintelui Vladimir Putin, care a intrat în Ucraina, cu scopul de a ocupa teritorii pe care le consideră ale Rusiei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Replica lui Nicușor Dan pentru Cristian Popescu Piedone care s-a declarat interlop: „ Știm toți”

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, i-a replicat lui Cristian Popescu Piedone tot cu un mesaj inscriptionat pe tricou dupa ce acesta s-a afisat vineri cu...

O familie de 9 persoane, dintre care șase copii, din Rafah a fost ucisă într-una tac israelian

Un atac israelian a omorât nouă persoane, dintre care şase copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, vineri seara la Rafah, în sudul îndepărtat al...

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă