11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: Românii n-au votat PNL pentru a aduce PSD în fruntea...

Ludovic Orban: Românii n-au votat PNL pentru a aduce PSD în fruntea Guvernului. Parlamentarii PNL care votează guvernul Ciolacu vor ieși din politică

Ludovic Orban consideră că parlamentarii PNL care vor vota guvernul Ciolacu își vor compromite cariera politică, întrucât românii care au votat PNL n-au știut “că votul lor va fi folosit pentru a aduce PSD în fruntea guvernului”.

Ludovic Orban este în prezent deputat și lider al partidului Forța Dreptei. Înainte să înființeze acest partid, Orban fusese premier și președinte al PNL. În acea perioadă funcționa alianța PNL – USR iar PSD făcea parte din Opoziție.

Orban a criticat decizia PNL de a accepta guvernul Ciolacu într-un mesaj postat pe internet, în seara zilei de 3 mai. Postarea apare în contextul în care, la finalul lunii mai, Nicolae Ciucă ar urma să-i predea funcția de premier lui Marcel Ciolacu.

“Românii care au votat PNL la alegerile parlamentare din 2020 nu și-au imaginat nici în visele lor cele mai urâte că votul lor va fi folosit pentru a aduce PSD în fruntea guvernului. Parlamentarii PNL care vor vota învestirea guvernului Ciolacu pot să își ia adio de la cariera politică”, a scris, pe internet, Ludovic Orban.

După cum se știe, unul dintre parlamentarii PNL este chiar președintele partidului, Nicolae Ciucă, acesta fiind senator. Ciucă a spus de mai multe ori că acceptă rotația la guvernare, între PNL și PSD. Ciucă ar putea chiar să primească un post în guvernul Ciolacu – fie de vicepremier, fie de ministru al Apărării.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă