12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban: ”Ne dorim investiţii numeroase atât în sectorul public, cât şi...

Ludovic Orban: ”Ne dorim investiţii numeroase atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat!”

Premierul Ludovic Orban a transmis, vineri, reprezentanţilor mediului de afaceri că guvernarea liberală îşi doreşte un “climat legislativ-fiscal stabil, predictibil”, subliniind că pentru a putea asigura stabilitatea fiscală, autorităţile vor trebui să aibă “un control mai bun al costurilor bugetare” şi “să îmbunătăţească gradul de colectare”. 

“Noi suntem acum în perioada de finalizare a programului de guvernare, pe care-l vom prezenta cel mai probabil luni (…). Ca linii generale, noi ne dorim un climat legislativ-fiscal stabil, predictibil. Când am spus că nu vom majora taxe şi impozite, chiar credeţi-ne ce spunem. Dacă vrem să avem o revenire rapidă, normal că nu punem frâne de natură fiscală în procesul de revenire economică şi asigurarea unei creşteri economice cât mai rapide. Sigur că, pentru a putea asigura stabilitatea fiscală, va trebui să avem un control mai bun al costurilor bugetare şi, de asemenea, să îmbunătăţim gradul de colectare”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a subliniat că Ministerul Finanţelor lucrează la proiecte care, odată ce vor fi implementate, vor aduce “o îmbunătăţire a colectării şi asigurarea unei echităţi fiscale”.

“Să nu punem pe spinarea bunilor platnici ceea ce nu suntem în stare să colectăm de la rău platnici. Mai degrabă să-i împuţinăm pe rău platnici, astfel încât bunii platnici să fie mai degrabă stimulaţi să-şi plătească taxele şi impozitele. De altfel, cred că am şi arătat că în criza economică am şi dat un bonus pentru cei care-şi plătesc impozitul pe profit şi, de asemenea, vom stimula în continuare un comportament fiscal corect”, a explicat Orban.

O altă preocupare a Guvernului, potrivit premierului, o reprezintă partea de cercetare-inovare şi, mai ales, de aplicare rapidă a rezultatelor cercetării şi inovării, precum şi de transferul tehnologic aferent oricărei investiţii, menţionând aici inclusiv domeniul apărării.

Digitalizarea, potrivit premierului, reprezintă pentru actuala guvernare un pilon fundamental în perioada care va veni.

“Sigur că o preocupare pentru mediul înconjurător, pentru punerea în practică a Green Deal, va fi o componentă extrem de importantă a guvernării. Şi aici ştim foarte bine că şi avem resurse importante pe care putem să le accesăm, astfel încât să susţinem toate politicile în favoarea mediului”, a completat Orban.

În context, premierul a evidenţiat că Executivul va implementa orice schemă care a dat rezultate bune la nivel european, schemă de ajutor de stat sau program.

Cele mai citite

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă