21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăLudovic Orban conduce prima ședință a Camerei Deputaților

Ludovic Orban conduce prima ședință a Camerei Deputaților

Imediat după începerea ședinței, Camera Deputaţilor şi-a modificat regulamentul de funcţionare, constituind trei noi comisii parlamentare permanente.

Cele trei noi comisii sunt Comisia pentru constituţionalitate, care se va ocupa cu punerea în acord a prevederilor declarate neconstituţionale, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, care va avea în vedere activitatea ştiinţifică, promovarea progresului tehnologic, cercetarea-dezvoltare, inovaţia, precum şi Comisia pentru tineret şi sport.

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a atenţionat asupra faptului că formaţiunea sa nu poate nominaliza deputaţii în comisii deoarece de curând a aflat despre componenţa comisiilor.

„Noi am aflat componenţa comisiilor acum o jumătate de oră, nu avem cum să nominalizăm oamenii care fac parte din comisii”, a declarat Simion, de la prezidiu.

Deputatul AUR Antonio Andruşceac a spus că deputaţii formaţiunii sunt împotriva constituirii Comisiei pentru constituţionalitate.

„Ne-am opus la constituirea acestor comisii, cum este şi Comisia pentru constituţionalitate. Controlul de constituţionalitate este făcut de CCR şi ar fi un paralelism juridic”, a explicat acesta. „Comisia de constituţionalitate există şi la Senat şi acum este constituită în oglindă şi la Cameră”, a replicat Orban.

 

Cele mai citite

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...

Rotiri gratuite la cazino. Chiar sunt gratuite? Cum le activezi și ce câștiguri poți obține

Rotirile gratuite fac parte din campaniile promoționale pe care operatorii de cazino online din țara noastră le desfășoară constant. Ele oferă utilizatorilor posibilitatea să...

Trafic de droguri la Craiova. Două persoane au fost reținute

La data de 15 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat o...
Ultima oră
Pe aceeași temă