12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăLista Neagră din România răsună în Parlamentul European: S-a solicitat o anchetă

Lista Neagră din România răsună în Parlamentul European: S-a solicitat o anchetă

Europarlamentarul Maria Grapini a solicitat ca acest subiect să fie discutat în Comisa LIBE din PE, iar dacă se constată o implicare a Comisiei Europene în treburile interne ale României, va exista o dezbatere amplă în plenul Parlamentului European.

”Procedura noastră pe regulament impune să ne adresăm și apoi să solicităm punerea pe ordinea de zi a subiectului de dezbatere (…) Am solicitat la Comisia LIBE să se verifice dacă a existat o imixtiune în

Am solicitat o dezbatere în regim de urgență și sper ca domnul Moraes, care cunoaște foarte bine situația din România, să dea curs acestei solicitări”, a spus Maria Grapini, în emisiunea ”Esențial”, de la Antena 3.

Grapini susține că România ar putea chiar să ceară despăgubiri din partea Comisiei Europene, pentru ceea ce s-a întâmplat în cazul verificărilor MCV.

”Dacă se constatată că această instituție numită Comisia Europeană a avut o astfel de intervenție flagrantă în justiția din România, atunci țara noastră poate solicita inclusiv despăgubiri. Comisia Europeană este un fel de Guvern la nivel european, nu este o instituție aleasă și nu are dreptul de a se implica brutal în treburile interne ale unui stat membru”, a mai spus Grapini.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă