11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăLegea Academiei Române, adoptată de Senat

Legea Academiei Române, adoptată de Senat

“Având în vedere particularităţile dobândirii unei părţi importante a patrimoniului (donaţii, testamente ş.a.m.d.) şi a rolului conferit acestuia, se reglementează dreptul Academiei Române de a folosi fundaţiile proprii şi în special Fundaţia Patrimoniu şi se instituie un mecanism intern special pentru o cât mai eficientă administrare a întregului patrimoniu dobândit cu orice titlu, prin convenţii, legate şi prin orice alte moduri prevăzute de lege, precum şi a patrimoniului aflat în folosinţa Academiei Române, în interesul major al Naţiunii Române”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Textul de lege prevede “definirea cu o mai mare acurateţe a rolului, misiunilor şi obiectivelor, a căilor şi mijloacelor de îndeplinire a acestora, în sensul consolidării statutului Academiei Române de instituţie naţională, independentă în toate lucrările sale de orice natură, care se organizează şi funcţionează autonom”.

În proiectul de lege “se exprimă explicit domeniile exercitării autonomiei Academiei Române, prin care consacrarea, cercetarea ştiinţifică, ocrotirea şi cultivarea limbii române, analizarea problemelor fundamentale ale societăţii româneşti şi elaborarea unor puncte de vedere fundamentate şi relevante asupra acestora devin pietre de boltă ale cunoaşterii de care are nevoie dezvoltarea României pe noul ei parcurs internaţional. O misiune relevată distinct vizează învăţământul şi educaţia naţională ca domeniu strategic al statului român”.

De asemenea, proiectul noii legi “întăreşte misiunea de conservare şi valorificare a patrimoniului material şi imaterial propriu al Academiei Române, precum şi a celui public dat în administrarea sa, în scopul definirii rolului său major”.

Se subliniază “în mod explicit că Academia Română, pentru îndeplinirea misiunilor şi obiectivelor sale, inclusiv cercetarea ştiinţifică în toate domeniile, beneficiază de sprijinul financiar al statului român, de alte facilităţi stabilite prin lege, precum şi de scutiri de taxe şi impozite”.

Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată. 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă