10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene

Totul, după ce lucrările reuniunii extraordinare a Consiliului European pe tema bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027 au fost întrerupte.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a întrerupt, joi seara, summitul pentru a avea negocieri bilaterale cu toţi şefii de state sau de guverne prezenţi la reuniune în încercarea de a ajunge la un acord cu privire la viitorul buget al UE.

Lucrările reuniunii extraordinare a Consiliului European urmează să fie reluate vineri, preşedintele Consiliului European fiind aşteptat să înainteze liderilor o nouă propunere cu privire la bugetul multianual al UE.

Summitul extraordinar al Consiliului European a început joi după-amiaza şi a fost întrerupt după patru ore de discuţii, informează Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European, că doreşte ca România să primească bani suficienţi pentru coeziune şi agricultură în viitorul buget multianual al UE şi un buget per total mai mare decât cel din perioada anterioară.

“Este o negociere pe un buget unde fiecare încearcă să-şi maximizeze şansele. Ambiţia mea este să primim bani suficienţi pentru coeziune, să primim bani suficienţi pentru agricultură şi să avem un buget per total mai mare decât cel din perioada bugetară anterioară”, a spus Iohannis, înainte de participarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în care se discută cadrul financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027.

Şeful statului s-a declarat sceptic cu privire la un acord privind bugetul multianual al UE în aceste zile.

“Îmi permit să fiu sceptic în această privinţă. Şansele de reuşită le evaluez undeva la 50-50”, a adăugat el.

Cele mai citite

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...
Ultima oră
Pe aceeași temă