12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis, invitat pentru a doua oară la Casa Albă

Klaus Iohannis, invitat pentru a doua oară la Casa Albă

Președintele Klaus Iohannis va face o vizită în Statele Unite și va fi primit la Casa Albă, iar discuțiile celor doi lideri vor avea în prim-plan provocările în materie de securitate, dar și modalitățile de a duce mai departe, pe baze reciproc avantajoase, parteneriatul celor două țări în materie de comerț și energie. „Vizita președintelui Iohannis în Statele Unite intervine în condițiile în care românii marchează 30 de ani de la căderea comunismului, iar România s-a alăturat NATO de 15 ani. Președintele Trump așteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări împreună cu președintele Iohannis”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Administrația Prezidențială de la București a confirmat că președintele Klaus Iohannis se va afla în vizită la Washington, în perioada 19-20 august 2019, la invitația președintelui SUA, Donald Trump, iar pe 20 august va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a celor doi președinți. ” „Cu prilejul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis și Președintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic și dinamic dintre România și Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar și economic.Președintele României va evidenția, și cu această ocazie, faptul că țara noastră va continua să fie un partener strategic solid și un aliat responsabil și de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre prioritățile politicii externe a României fiind consolidarea relației transatlantice și a securității spațiului euroatlantic”, precizează comunicatul Administrației Prezidențiale.

 

 Cum a decurs prima întâlnire

 

Preşedintele Klaus Iohannis a mai fost în vizită în Statele Unite în iunie 2017, când a fost primul lider est-european primit la Casa Albă de președintele Donald Trump. Cei doi președinți au avut atunci și o declarație de presă comună susținută pe peluza de la Casa Albă.  Donald Trump a postat pe rețelele de socializare o fotografie de la discuţiile avute cu Klaus Iohannis, însoțită de comentariul: „Mare onoare să-l primesc astăzi la Casa Albă pe preşedintele Klaus Iohannis”.

Cei doi lideri s-au mai întâlnit peste câteva luni, în același an, la recepţia oferită de către preşedintele SUA în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU. Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa s-au fotografiat atunci alături de Melania şi de Donald Trump.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă