10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăKelemen Hunor, despre demisia ministrului Educației

Kelemen Hunor, despre demisia ministrului Educației

“Noi am spus că nu discutăm cu coaliţia guvernamentală atâta timp cât ministrul Educaţiei, la iniţiativa personală a ministrului, s-a inclus un articol în Legea învăţământului despre modul în care trebuie predată limba română în clasele primare (cu predare în limba maghiară, n.r.). Noi n-am putut fi de acord pentru că a atins zeci de mii de copii şi foarte mulţi pedagogi. Oricum a fost inechitabil şi din punct de vedere profesional nu a fost motivat. S-a ajuns până în situaţia în care ministrul a avut două posibilităţi: fie să iniţieze anularea celor două articole, fie să se accepte propunerile noastre. Am reuşit să facem faţă acestei ‘teme pentru acasă’. Opinia publică românească a spus că am şantajat guvernul. Nu, noi nu am şantajat guvernul, noi a trebuit să facem o îmbunătăţire şi dacă îmbunătăţirea nu s-a putut face decât prin retragerea ministrului, asta este”, a declarat Kelemen Hunor.

Potrivit liderului UDMR, fostul ministru Valentin Popa a lăsat şi ‘câteva schelete în dulap’, despre care spune că vor fi rezolvate. “Bineînţeles că ministrul a mai lăsat câteva schelete în dulap înainte de a pleca, dar şi aceste schelete vor fi rezolvate. Indiferent dacă sunt pedagogi, ingineri sau indiferent unde lucrează, orele suplimentare trebuie să fie plătite. Este inacceptabil ca pedagogilor ministerul să nu vrea să le plătească acea muncă în plus la care aceştia se angajează. În 2007 am reuşit pentru prima dată să rezolvăm acest lucru, prin lege, iar acum ministrul a considerat că trebuie să schimbe acest lucru. Dar ne ocupăm de acest lucru”, a susţinut Kelemen.

El a subliniat că există câteva constante care, în ultimii ani, nu s-au schimbat, iar una dintre acestea este învăţământul, unde a fost nevoie de luarea unor “decizii dure”. “Şcoala rămâne o prioritate pentru noi. Legat de învăţământ, în ultimii ani noi a trebuit să luăm nişte decizii dure: un guvern a picat din cauza Universităţii de Medicină din Târgu Mureş, atunci când am contribuit la adoptarea unei hotărâri guvernamentale pentru că guvernul respectiv nu a vrut să aplice prevederile legale existente deja. Şi atunci a picat Guvernul Ungureanu, după adoptarea hotărârii guvernamentale, care a fost anulată”, a susţinut Kelemen Hunor. 

Cele mai citite

Calificare istorică! Corvinul Hunedoara, în finala Cupei României

Divizionara secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat pentru prima dată în istorie în finala Cupei României, după ce a învins-o pe teren propriu pe FC...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...

Dotează igienic intrările în spațiul tău de business, pentru o bună curățenie și siguranță!

Indiferent de domeniul de activitate, în afaceri, igiena și siguranța nu ar trebui să fie niciodată neglijate. Există anumite situații în care acest aspect...
Ultima oră
Pe aceeași temă