12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăIonel Arsene: Prefectura Neamţ a emis ordin de suspendare din funcţie

Ionel Arsene: Prefectura Neamţ a emis ordin de suspendare din funcţie

Prefectura Neamţ a emis, joi, ordinul de suspendare din funcţii a şefului Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, după ce, luni seara, acesta a fost dus în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

„Astăzi (joi – n.r.), subprefectul Iulian Jugan a semnat ordinul de suspendare a domnului Ionel Arsene atât din calitatea de consilier judeţean, cât şi din cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. Prefectura a trimis comunicarea către Consiliul Judeţean şi, în acest caz, misiunea Prefecturii Neamţ s-a încheiat. Din câte ştiu eu, potrivit procedurilor în astfel de situaţii, probabil că urmează ca reprezentanţii CJ Neamţ să facă o şedinţă extraordinară, în cadrul căreia, prin vot, se va decide dacă domnul Ionel Arsene va fi sau nu suspendat”, a declarat joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, Gabriel Apetrii, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamţ.

Acesta a adăugat că ordinul de suspendare din funcţii privindu-l pe Ionel Arsene a fost semnat de subprefect, deoarece prefectul Vasile Panaite este în concediu.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă