13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăIohannis: Vom lua măsuri mult mai dure, atunci când va fi necesar

Iohannis: Vom lua măsuri mult mai dure, atunci când va fi necesar

“Vom lua măsuri mult mai dure, atunci când va fi necesar”, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a sugerat că aceste măsuri vor fi necesare pentru a impune măsurile de prevenire a extinderii epidemiei de coronavirus în România.

“Dragi pensionări, nu vă expuneţi inutil unui risc uriaş, limitaţi orice deplasare în afara domiciliului, cu excepţia celor de strictă necesitate”, le-a cerut șeful statului persoanelor în vârstă.

La momentul în care președintele Iohannis a lansat acest apel (luni la ora 14), în România fuseseră înregistrate cinci decese (trei duminică, două luni) ale unor persoane infectare cu coronavirus. Toate cele cinci persoane decedate pe teritoriul Românei aveau peste 60 de ani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă