10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis, vizită în Grecia

Iohannis, vizită în Grecia

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, astăzi şi mâine, o vizită de lucru în Republica Elenă, la Atena, ocazie cu care va avea întrevederi cu omologul grec, Katerina Sakellaropoulou, şi cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susţinut la nivel înalt şi al unei coordonări strânse între România şi Grecia pe temele de actualitate.

“Întrevederile preşedintelui României cu preşedintele şi premierul eleni au ca obiectiv abordarea potenţialului de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări, în domeniul economic şi investiţional, dar şi în alte sectoare precum cel cultural, educaţie, protecţie civilă şi turism. Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură şi interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependenţa de gazul rusesc şi să sporească securitatea energetică a celor două ţări”, arată sursa citată.

Vor fi abordate şi situaţia de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi consecinţele acestui război în multiple planuri. Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuţii.

Administraţia Prezidenţială arată că un subiect de interes pentru ambele ţări îl reprezintă susţinerea procesului de extindere a Uniunii Europene. În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE – Balcanii de Vest, din 6 decembrie, de la Tirana, Republica Albania.

De asemenea, preşedintele României va participa şi la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă