12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis: UE mai are mult de negociat pentru acordul de relansare în...

Iohannis: UE mai are mult de negociat pentru acordul de relansare în urma pandemiei

“Vestea bună, după părerea mea, este că toată lumea îşi doreşte să ajungem la un acord, dar de acolo până la acordul propriu-zis se pare că mai este mult de negociat, sunt teme foarte complicate”, a explicat, duminică, președintele Klaus Iohannis.

“Nu se discută doar despre cuantum, despre sume, se discută, spre exemplu, foarte aprins despre proporţia între granturi, adică fonduri, practic, nerambursabile şi împrumuturi pentru fiecare ţară şi suma totală. Se discută foarte intens despre condiţiile de acordare a acestor sume, aşa-numitele condiţii de gestionare sau de guvernanţă a fondurilor, unde, sigur, unii doresc o abordare mai lejeră, mai bazată pe abordări naţionale, alţii îşi doresc un control foarte strict din partea Consiliului sau din partea Comisiei, deci problemele sunt complicate”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis a făcut aceste precizări, duminică, la Bruxelles, unde participă la reuniunea liderilor celor 27 de ţări membre UE dedicată măsurilor de relansare. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă