„Noi, Uniunea, ne dorim un acord, ne dorim acest acord, dar nu poate fi renegociat. Deci, aici lucrurile sunt foarte clare. Însă, dorim să dăm toate asigurările care se pot da, deci, asigurări politice, că dorim să mergem mai departe, dorim o relaţie viitoare foarte bună. Despre asta este vorba. Temerea în Marea Britanie este că vom împinge negocierea unui acord ad calendas, cum se spune. Or, nimeni nu are astfel de intenţii şi nimeni nu-şi doreşte să se declanşeze backstop-ul. Este o chestiune teoretică, mai degrabă juridică, care, din motive de siguranţă juridică, a fost inclus acolo, dar noi nu ne dorim aşa ceva. Şi asta vrem să explicăm încă o dată părţii britanice. Noi vrem o relaţie bună, vrem o relaţie viitoare care funcţionează foarte bine. Şi aceste asigurări putem să le dăm fiecare în parte”, a afirmat Iohannis la sosirea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
Totodată, întrebat dacă o să aibă vineri discuţii cu premierul britanic, Theresa May, el a precizat: „Da, am de gând să mă întâlnesc cu doamna May scurt, o bilaterală scurtă, ca să o încurajez un pic”.
De asemenea, chestionat dacă se aşteaptă la un nou summit pe Brexit în luna ianuarie, şeful statului a spus:. „Nu, nu mă aştept la asta. Ne aşteptăm la un vot pozitiv din partea Parlamentului britanic, nu la un Summit”.