6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăIohannis: Modificările Codurilor favorizează politicienii cu dosare penale

Iohannis: Modificările Codurilor favorizează politicienii cu dosare penale

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, delegaţia Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia). Întâlnirea a avut loc în cadrul pregătirii avizului Comisiei cu privire la recentele modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală adoptate de către Parlamentul României. În acest caz, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, preşedintele României a apreciat expertiza tehnică a acestui organism, precum şi importanţa opiniilor exprimate de acesta atât în privinţa legilor justiţiei, cât şi a Codului penal şi, respectiv, a Codului de procedură penală.

”Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, în cadrul discuţiilor, principalele probleme ridicate de noua formă a legislaţiei penale, aşa cum a fost votată de către Parlament. În acest context, Preşedintele României a arătat că modificările codurilor penale diminuează predictibilitatea şi dezechilibrează sistemul judiciar, unul dintre efectele vizate fiind tocmai favorizarea unor politicieni cu dosare penale. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este inacceptabilă distrugerea coerenţei legislative. De asemenea, Preşedintele României a subliniat că modificările propuse de actuala majoritate parlamentară riscă să compromită efortul de consolidare a sistemului judiciar din ultimii ani”, se mai arată în comunicatul remis Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat, potrivit comunicatului, implicarea şi sprijinul experţilor Comisiei de la Veneţia care au rolul de a ajuta România să aibă o legislaţie performantă şi modernă.

”Cu prilejul acestei întâlniri, membrii delegaţiei au menţionat că opinia Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveşte modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală urmează a fi adoptată în cadrul Sesiunii Plenare din 19-20 octombrie 2018”, se mai menţionează în comunicatul Preşedinţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă