7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăVictorie fără glorie pentru Klaus Iohannis

Victorie fără glorie pentru Klaus Iohannis

Dintre cei 14 candidați, Klaus Iohannis a obținut 36,91 la sută din voturile exprimate. La prima vedere e un rezultat uriaș, mai ales că următorul clasat, Viorica Dăncilă, a obținut 23,45 la sută, iar cel de pe locul trei, Dan Barna, cu 14,19 la sută, aproape că nu mai contează. Dar obiectiv vorbind, victoria detașată a lui Iohannis a fost facilitată de faptul că principalul său contracandidat, Viorica Dăncilă, conduce și reprezintă un partid cândva puternic, dar astăzi din ce în ce mai slab.

Un element interesant al acestui prim tur electoral a fost prezența la vot de sub 50 la sută, adică cel mai redus procent de prezență la vot la alegerile prezidențiale din România din ultimii 30 de ani. În opinia sociologilor, cei mai mulți dintre alegătorii care nu s-au prezentat la vot au fost din rândurile simpatizanților PNL și ai lui Iohannis, pentru că aceștia au considerat că actualul șef al statului nu poate să piardă primul tur al alegerilor. Această convingere a determinat și atitudinea de non-combat al lui Klaus Iohannis, care a refuzat să participe la vreo dezbatere electorală cu vreunul dintre contracandidații lui, înainte de primul tur al alegerilor. Înainte de acest prim tur, Iohannis se putea confrunta cu Dan Barna sau cu Theodor Paleologu, în fața cărora își dispută același electorat.

Dar în turul al doilea, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă sunt la poli opuși ai eșichierului politic, astfel încât o confruntare în direct între ei ar fi cu atât mai interesantă. Rămâne de văzut dacă actualul șef al statului va dori să intre în dispută cu fostul premier Viorica Dăncilă sau dacă, dimpotrivă, Iohannis va urmări, “cu emoție și îngrijorare”, cum Viorica Dăncilă pierde voturi în urma propriilor ei gafe.

Iar numărul de voturi atribuite lui Iohannis va crește fără ca el să miște un deget, pentru că simpatizanții lui Barna și Paleologu îl vor vota fără ezitare pe Iohannis. Acest lucru s-ar fi întâmplat în mod natural dar este și anunțat oficial prin declarațiile de ieri ale liderilor alianței USR – Plus, Dacian Cioloş şi Dan Barna.

 

Cioloș nu este deloc surprins

“Cred că nu este nicio surpriză că susţinerea noastră va merge către Klaus Iohannis. Sper să avem ocazia în perioada următoare pentru a consolida această susţinere, să avem o discuţie cu domnul Iohannis pentru a ne asigura că proiectul politic pe care domnia sa îl susţine este aliniat cu obiectivele noastre şi putem da acest semnal de capacitate de colaborare între proiectul pe care îl susţine Iohannis şi pe care îl susţinem noi. Votul pentru Klaus Iohannis este votul care va fi dat pentru modernizarea României”, a precizat, ieri, preşedintele PLUS, Dacian Cioloş.

 

Vot pentru Iohannis ca să nu fie pentru Dăncilă

Un mesaj ceva mai nuanțat a fost transmis, ieri, de președintele USR, Dan Barna.

“După cum ştiţi, în Parlamentul României, USR şi, în ultimul an, alianţa USR – PLUS am fost cei mai activi şi mai dinamici contestatari ai PSD şi ai pesedismului. Nu se pune problema să putem acorda vreodată vot sau sprijin doamnei Dăncilă. Răspunsul este unul evident. Voi recomanda susţinătorilor mei să-l susţină pe Klaus Iohannis”, a punctat Dan Barna.

Liderul USR i-a atenționat pe simpatizanții lui că trebuie să meargă la vot și în turul doi, întrucât această participarea la vot este “fundamentală”.

“Nu putem să vorbim despre vreo Românie de vreun fel dacă nu mergem să votăm. De aceea îi îndemn pe toţi alegătorii mei să meargă să voteze”, a declarat Dan Barna.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...
Ultima oră
Pe aceeași temă