13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportUltimul bastion al statului de drept

Ultimul bastion al statului de drept

Conflictul dintre puterea legislativă și cea judecătorească, generat de votul în cazul Dan Șova, va fi tranșat de Curtea Constituțională, la sesizarea președintelui Klaus Iohannis. Intervenția CCR a fost cerută și de DNA. În plus, Călin Popescu Tăriceanu s-ar putea alege cu o plângere penală, iar astăzi sunt așteptate proteste în zece orașe din țară.

Liberalii au anunțat, încă din cursul zilei de miercuri, că intenționează să atace la Curtea Constituțională atât modul în care președintele Senatului a interpretat votul în cazul Șova, cât și prevederile din Statutul parlamentarilor și din Regulamentul Camerei Superioare referitoare la majoritatea necesară aprobării. Pe parcursul zilei de ieri, opoziția și-a dat seama, însă, că are o problemă: respingerea cererii DNA ca urmare a interpretării votului nu a fost consemnată într-o hotărâre a Senatului, ci într-o simplă scrisoare expediată de Călin Popescu Tăriceanu ministrului Justiției, Robert Cazanciuc. Or, în acest caz, liberalii nu prea mai aveau ce contesta la CCR, pentru că ei pot ataca o hotărâre, și nu o scrisoare. Cât despre Statutul parlamentarilor, respectiv Regulamentul Senatului, chiar dacă opoziția le-ar ataca la Curtea Constituțională, tot nu s-ar rezolva cazul Dan Șova. Nu de alta, dar judecătorii CCR s-ar pronunța doar asupra aspectelor sesizate, și nu a împrejurărilor care au ridicat suspiciunile de neconstituționalitate. Iar o eventuală decizie favorabilă a opoziției ar obliga Parlamentul doar să modifice actele normative atacate, nu și să reia procedura în cazul Șova.

Soluția de ieșire din impas a venit sub forma sesizării CCR pe existența unui conflict de natură constituțională între puterea legislativă și cea judecătorească. Acest fapt a fost cerut Consiliului Superior al Magistraturii de către DNA, dar, până să decidă CSM, sesizarea a fost depusă de președintele Klaus Iohannis. Față de contestația pe care ar fi depus-o PNL, cea pe conflict juridic între instituții va aduce clarificări directe și fără echivoc în cazul Șova.

DNA: Senatul a refuzat să răspundă cererii

Printr-o scrisoare adresată președintelui CSM, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a arătat atât că interpretarea dată votului în cazul Șova este contrară dispozițiilor constituționale, dar și că Senatul ar fi trebuit să adopte o hotărâre, fie ea și de respingere a solicitării. „Soluționarea unei cereri printr-o comunicare adresată de președintele Senatului ministrului Justiției excede cadrului constituțional și echivalează cu refuzul de a se pronunța asupra cererii“, a precizat conducerea DNA, invocând ca argumente articole din Legea fundamentală și Regulamentul Senatului, potrivit cărora Camera Superioară, în desfășurarea activității sale, adoptă legi, hotărâri și moțiuni simple. Kovesi a mai susținut că, în urma celor întâmplate miercuri în Senat, „activitatea organelor judiciare este blocată de către autoritatea legislativă“.

Înainte ca DNA să-și anunțe solicitarea către CSM, instituția condusă de Marius Tudose și-a exprimat „îngrijorarea față de recentele situaţii apărute în Parlamentul României prin care a fost blocat sau îngreunat actul de justiţie“. „Imunitatea parlamentarilor şi a membrilor ori foştilor membri ai Guvernului nu trebuie să conducă la imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie, acestea fiind de competenţa exclusivă a organelor judiciare“, a mai precizat CSM.

Întrebat, ieri, despre faptul că Senatul nu a adoptat și o hotărâre de respingere a cererii DNA, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a evitat să comenteze. „Sunt sigur că vor ajunge la noi cu povestea asta şi atunci nu am cum să mă pronunţ de acum“, a explicat șeful CCR.

Tăriceanu, abuz în serviciu?

Liberalii analizează și dacă există „temeiul pentru a depune plângere penală“ împotriva președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. „Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare. Senatul a încuviințat solicitarea de reținere și arestare preventivă pentru senatorul Șova. Au fost majoritatea senatorilor prezenți, 79 care au votat «pentru», ca atare, solicitarea este încuviințată. Ne-am confruntat cu o faptă care, după părerea mea, este penală din partea președintelui care a anunțat rezultatul numărării votului“, a arătat prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, într-o emisiune la B1 TV. Potrivit acestuia, situația ar fi agravată de faptul că cele întâmplate miercuri în plenul Senatului ar avea legătură cu „relația personală și profesională“ pe care Dan Șova a avut-o și o are în continuare cu premierul Ponta. „Toate abuzurile făcute au fost clar dictate de Victor Ponta“, a susținut Orban.

Critici dure i-a adus lui Tăriceanu și fostul președinte Traian Băsescu. Într-o postare pe Facebook, acesta a arătat că „această slugă a lui Victor Viorel Ponta“ ar fi comis „un grav abuz în serviciu“ și că „trebuie să ajungă urgent în fața justiției“.

Proteste în București și în alte orașe

După reacția la cald de miercuri seară, când circa 150 de persoane au protestat în Piața Universității față de cele întâmplate la Senat, astăzi sunt așteptate manifestații în București și alte nouă orașe. Anunțate și organizate pe Facebook, protestele vizează folosirea imunității parlamentare „ca paravan pentru infractori“. „Dan Șova a rămas cu imunitate! Parlamentarii continuă să își bată joc de popor și de justiție, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieșit în noiembrie“ este mesajul care anunță mitingul din București. Manifestații sunt așteptate și în Cluj-Napoca, Brașov, Bacău, Constanța, Iași, Sibiu, Timișoara, Oradea și Târgu-Mureș.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă