15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportTariceanu - pasul inapoi

Tariceanu – pasul inapoi

Declaratiile incendiare ale presedintelui Traian Basescu l-au rebagat in corzi pe Tariceanu in propriul partid. De-abia ce crezuse ca si-a potolit adversarii care au incercat sa-l inlocuiasca cu Theodor Stolojan, ca acuzatiile aduse de Basescu la adresa premierului, caruia ii cere sa iasa de sub influenta unor grupuri de interese economice, i-au generat noi probleme. Aseara, dupa ora 18, la sediul central al partidului, a fost convocata sedinta Comitetului Politic Executiv, o ocazie numai buna pentru o noua discutie furtunoasa intre liberali. Inainte de sedinta, pe la pranz, liderii PNL din aripa Stoica-Stolojan s-au intalnit pentru a pune la cale planul de bataie pentru sedinta din timpul serii. Avand in vedere evolutia evenimentelor din ultimele zile, acestia aveau de gand sa-i ceara din nou lui Tariceanu sa faca un pas in spate. “Nu mai rezista pana la primavara in functie! Daca nu facem ceva, PNL nu mai intra in Parlament la alegerile viitoare”, ne-au declarat ieri surse din tabara anti-Tariceanu.
Sursele citate au mai spus ca liberalii suparati pe premier intentionau sa-i propuna aseara sa mearga impreuna cu toata conducerea PNL la Cotroceni, pentru a avea o discutie “lamuritoare” cu presedintele Traian Basescu, discutie in care, prognozau ei, seful statului ar fi putut sa nominalizeze acele personaje “corupte” din cadrul guvernarii, daca faceau parte si din randurile liberalilor. Astfel, Tariceanu ar fi fortat sa ia masuri impotriva lor, sau, in caz contrar, sa i se ceara demisia de onoare. De asemenea, lui Tariceanu urma sa i se ceara aseara sa reia “negocierile” cu Theodor Stolojan pentru a ajunge la o solutie in privinta revenirii acestuia in PNL.
Aceleasi surse sustin ca in sondajele “adevarate”, PNL are mult mai putin la intentia de vot, spre deosebire de PD, care are in jur de 30%. “Daca o tinem tot asa, nu mai intram in Parlament niciodata”, au afirmat sursele citate.
Pe de alta parte, nemultumitii din conducerea PNL urmau sa-l someze pe Tariceanu sa-i dea o data pentru totdeauna afara din functii pe pesedistii din institutiile descentralizate, dupa sapte luni de guvernare acest lucru nefiind realizat. In plus, era pregatit pentru aseara un proiect de rezolutie potrivit caruia agenda Cabinetului si a premierului insusi sa fie alcatuita de Comitetul Politic al PNL si de Delegatia Permanenta. Adica votul de incredere acordat premierului in urma cu doua saptamani ar fi intr-un fel retras, urmand ca politica Guvernului si a premierului sa fie stabilita de conducerea partidului. “Daca exista democratie in partid, atunci indeplinirea programului de guvernare trebuie facuta prin decizia politica a Delegatiei Permanente. Daca Tariceanu nu e in stare sa conduca guvernul de unul singur, atunci sa o faca in prima faza impreuna cu partidul”, ne-au precizat surse din CPEx al PNL. Desi scandalul e in toi, unii liberali nu pareau inca sa realizeze dimensiunea dezastrului.
“Furtuna intr-un pahar cu apa”, spunea ieri Ludovic Orban, presedintele PNL Bucuresti, aflat, de altfel, in vacanta in strainatate. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, acuzat de adversarii lui Tariceanu ca “se intalneste suspect de des cu Viorel Hrebenciuc”, a avut o reactie dura, cerand sa se ia masurile necesare pe linie de partid pentru excluderea lui Valeriu Stoica, principalul promotor al revenirii lui Stolojan in fruntea Guvernului si in viata interna a PNL.

Cele mai citite

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă