Democratii nu au uitat ca Tariceanu le-a stricat strategia anticipatelor jucandu-se de-a demisia si il pun pe premier in imposibilitatea de a-si onora pana si promisiunea remanierii guvernului. Conform protocolului incheiat intre PNL si PD, o remaniere nu poate avea loc fara ca forurile de conducere ale celor doua partide sa avanseze numele demnitarilor care urmeaza a fi schimbati din functii. Iar PD nu se grabeste sa isi sacrifice nici un ministru sau secretar de stat aflat in functie, ceea ce ii inchide lui Tariceanu posibilitatea anuntarii unei remanieri. Potrivit unor surse din cadrul conducerii PD, democratii nu vor de fapt sa renunte la nici un ministru. Desi numele le-au tot fost vehiculate ca fiind trecute in agenda remanierii, ministrii Sulfina Barbu, Ene Dinga si Gheorghe Seculici se bucura de sustinere din partea PD. “Nu se compara cu tampeniile lui Cinteza”, isi apara democratii colegii din cadrul executivului. Mai mult, singurul organism al PD care decide ce ministru trebuie schimbat, Colegiul Director nu a identificat pana acum nici un nume.