Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Summit NATO. România se îndreaptă spre cel mai mare eșec de securitate națională

Dacă nu cumva președintele va scoate din mânecă un acord de ultimă oră care să fi fost ținut secret până acum, România se îndreaptă spre un eșec major de politică externă și de securitate la summit-ul de la Varșovia de pe 8-9 iulie, unde are șanse minime să atingă vreunul din obiectivele propuse.

Share

Cristian Campeanu 0 comentarii

22.06.2016 - 13:32

Dacă nu cumva președintele va scoate din mânecă un acord de ultimă oră care să fi fost ținut secret până acum, România se îndreaptă spre un eșec major de politică externă și de securitate la summit-ul de la Varșovia de pe 8-9 iulie, unde are șanse minime să atingă vreunul din obiectivele propuse.

Televiziunile de știri au prezentat pe larg vizita președintelui federal, Joachim Gauck, la București dar ca de obicei, acțiunea relevantă avea loc în altă parte și anume la Bruxelles, unde miniștrii de Externe s-au reunit pentru a pregăti summit-ul european de săptămâna viitoare și la Berlin, unde se întâmplă lucruri deloc încurajatoare. Ieri, miniștrii de externe ai UE trebuiau să se pronunțe asupra prelungirii automate cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei, care expiră la sfârșitul lui iulie și deja putem vorbi despre diferențe majore între statele europene pe această temă care pun în discuție mult invocatul „consens european” în chestiunea rusă. Și nu e vorba doar de vechii prieteni ai Rusiei - Italia, Ungaria, Grecia, Slovacia - ci de însuși ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care s-a pronunțat explicit în favoarea unei ridicări graduale a sancțiunilor pe măsură ce dialogul cu Moscova avansează. Cu câteva ore înainte, același ministru german de Externe denunțase recentele exerciții militare din Polonia și țările baltice drept „zăngănit de săbii” și „strigăte de luptă” care nu fac să crească în mod inutile tensiunile cu Rusia, într-o manieră ce nu este uzuală pentru diplomația germană care, de obicei, se ține departe de chestiunile militare și nu intră pe teritoriul NATO. De data aceasta, Steinmeier s-a transformat în mod deliberat în portavocea Rusiei. Pentru a nu mai exista nici o îndoială în acest sens, presa germană a anunțat că șeful de partid socialist al lui Steinmeier, ministrul Economiei, Sigmar Gabriel va pleca la începutul săptămânii viitoare la Moscova pentru a discuta relațiile economice dintre cele două țări. Chiar dacă pare să fie o reglare de conturi politică internă între cele două componente ale guvernului federal, nu poate fi mai clar că prietenii din SPD ai Moscovei au devenit „activi” și critici la adresa NATO și UE într-un moment în care NATO s-a pronunțat prin secretarul general Jens Stoltenberg pentru menținerea sancțiunilor. Fisura creată în acest fel în blocul aliat devine cât se poate de periculoasă într-un moment în care negocierile privind măsurile de asigurare oferite flancului de est au intrat în ultima linie.

 

„Spărtura” bulgară

 

A doua lovitură dată unității Alianței a venit de la Sofia săptămâna trecută prin respingerea brutală a propunerilor românești de cooperare navală la Marea Neagră. Dacă există lecții pe care le oferă activitatea diplomatică, concluzia pe care o putem trage cu privire la ceea ce s-a întâmplat la Sofia este că președintelui Iohannis i s-a întins o capcană diplomatică în sensul în care a fost atras în vizita de la Sofia cu promisiuni și garanții că va obține acordul bulgarilor pentru a i se servi pe nepusă masă un refuz brutal din partea premierului Boiko Borisov, care a ținut să o facă în maniera sa grosolană, invocând „iahturi, iole și iubire, nu fregate pe coastele Mării Negre”. Că Bulgaria este calul troian al Rusiei în NATO și UE era un lucru știut și, de aceea, întrebarea de ce nu au prevăzut instituțiile românești relevante acest deznodământ pentru a nu-l pune pe președinte într-o postură ridicolă este pertinentă și urgentă, dar ceea ce ne interesează în mod urgent, este faptul că nu mai există un consens între statele riverane la Marea Neagră - România, Bulgaria și Turcia - privind la natura amenințărilor din regiune și a măsurilor de descurajare necesare. Faptele de pe teren arată dincolo de orice îndoială că de o bună perioadă de timp dar mai ales după anexarea Crimeii, Rusia a accelerat masiv escaladarea militară în Marea Neagră și că este foarte aproape să obțină dominația totală aeriană și maritimă asupra întregii regiuni. O dată realizate obiective așa numitei strategii A2/AD (anti-acces/area denial) asupra Mării Negre, adică inclusiv asupra zonelor economice exclusive ale statelor riverane, nimic nu ar împiedica Rusia să facă următorul pas logic și să urmărească obținerea controlului strategic asupra coastelor țărilor riverane membre sau nemembre NATO. Practic, într-un interval destul de scurt de timp, România și Bulgaria nu își vor mai putea apăra propriul spațiu aerian și propria zonă economică exclusivă. Propunerile României nu aveau în vedere o flotă propriu-zisă la Marea Neagră, ci un cadru de cooperare care ar fi putut duce la un moment dat la crearea unei flote. Într-un document privind obiectivele României la Varșovia pe care l-am solicitat Ministerului Apării se menționează că „o atenţie specială o acordăm necesităţii de creştere a implicării Alianţei în asigurarea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre, printr-o abordare similară cu cea din Marea Baltică – evaluări militare regulate, monitorizare constantă, precum şi discuţii la nivel politic, inclusiv cu partenerii NATO din zonă. În acelaşi timp, suntem în discuţii avansate cu aliaţii riverani, pornind de la capabilităţile existente şi de la contribuţiile pre-angajate de alţi aliaţi, pentru crearea unui cadru naval consolidat la Marea Neagră. Ne propunem intensificarea exerciţiilor şi creşterea interoperabilităţii între capacităţile maritime existente, cu respectarea reglementărilor internaţionale, în special a Convenţiei de la Montreux. La Varşovia, este necesară recunoaşterea importanţei strategice a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică.” Ceea ce rezultă din acest fragment dincolo de limbajul oficial este, pe de o parte, că propunerea românească avea în vedere un cadru de cooperare care să includă o abordare strategică comună, interoperabilizarea navală și, cel mai probabil, dacă nu un centru de comandă comun, cel puțin un centru de coordonare între flotele celor trei țări. De săptămâna trecută a devenit clar că unitatea de concepție strategică nu există - de vreme ce bulgarii, la presiunea Moscovei, refuză să vadă vreo amenințare rusească în Marea Neagră - după cum și „discuțiile avansate cu aliații riverani” par să se fi prăbușit parțial. Continuitatea NATO la Marea Neagră a fost compromisă de „spărtura bulgară” și, în această situație și proiectul românesc de cooperare. Cum crearea „cadrului naval” era unul dintre cele mai importante obiective românești la summit-ul de la Varșovia, este greu de crezut că Aliații vor fi dispuși să acorde sprijin material și logistic pentru un proiect atât de vag și de slab conturat. România va primi probabil asigurări privind o prezență navală NATO în Marea Neagră pe baze rotaționale în cadrele Convenției de la Montreux, dar nimic mai mult. Ceea ce oricât de binevoitori am fi, reprezintă un eșec.

„Abordarea echilibrată” se amână

Potrivit documentului MApN, „Leit motivul poziţiilor noastre îl reprezintă asigurarea unei abordări echilibrate a întregului Flanc Estic al Alianţei şi creşterea prezenţei NATO în regiune, ca element definitoriu al consolidării noii posturi de descurajare şi apărare” , o poziție afirmată și reafirmată și de președintele Iohannis cu fiecare prilej. Ei bine, această abordare echilibrată nu va exista. În primul rând, pe componenta nordică, avem deja confirmarea desfășurării a patru batalioane NATO în Polonia, Lituania, Letonia și Estonia. Pentru flancul sudic nu avem după ministeriala de săptămâna trecută decât consemnarea dispoziției României de a pune la dispoziție o bază pentru o brigadă multinațională precum și promisiunea secretarului general Stoltenberg că NATO va adopta măsuri de reasigurare „proporționale” (tailored) în Marea Neagră. Despre divizia multi-națională din România vorbește și MApN: „Complementar, am lansat şi promovat iniţiative specifice pe domeniile terestru şi aerian, pentru asigurarea prezenţei forţelor şi capacităţilor militare aliate pe teritoriul ţării noastre, care urmează să fie consemnate în setul de documente ce se negociază pentru Summit. Suntem în fază avansată cu negocierile cu o serie de aliaţi, în primul rând cei din zonă, şi am obţinut sprijinul şi unele contribuţii concrete pentru constituirea unei brigăzi multinaţionale pe teritoriul României. Noua capabilitate terestră, cu un rol major în sistemul de descurajare şi de apărare pe partea sudică a flancului estic al NATO, urmează să fie afiliată Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est de la Bucureşti, iar România s-a angajat să joace rolul de naţiune-cadru şi să pună la dispoziţie resursele necesare creării şi operaţionalizării acesteia.”

Deocamdată, aliații din regiune cu care suntem în negocieri „avansate” sunt tot bulgarii și se vede câtă încredere se poate avea în ei și în rest nu știm de nici un angajament aliat de a furniza militari pentru brigada din România și nu există speranțe serioase pentru a schimba situația într-un viitor apropiat. Deja discuțiile pentru brigada baltică - și așa insuficientă pentru a opri o eventuală agresiune rusă - au fost extrem de complicate și tensionate. Un al cincilea batalion despre care s-a discutat nu a putut fi constituit și chiar și așa cele patru convenite sunt considerate de unii aliați precum Franța și Germania… prea multe. De aceea un nou efort pentru constituirea unei brigăzi pentru flancul sudic pare acum mai mult un deziderat pe termen lung decât un obiectiv concret. Prin urmare, „abordarea echilibrată” pare în acest moment compromisă.

Cum cele mai importante obiective românești par imposibil de atins astăzi, ne îndreptăm probabil spre unul din cele mai mari eșecuri de politică externă și de securitate de după 1989. Vom rămâne probabil cu Comandamentul Multinațional de la București care nu va avea ce să comande. Cum s-a ajuns aici și cine este responsabil este o întrebare mai complicată, dar este clar că spre deosebire de Polonia și țările baltice care au acționat coordonat și profesionist încă de la încheierea summit-ului din Țara Galilor de acum doi ani, abordarea românească a fost cel puțin una defectuoasă, dacă nu chiar vinovată.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...