14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportSpectaculosul "progres" al lui Gabriel Oprea: cu zero voturi câştigi sute...

Spectaculosul “progres” al lui Gabriel Oprea: cu zero voturi câştigi sute de primari

Partid creat acum doi ani în laboratoarele puterii ca să asigure majoritatea voturilor pentru guvernul Boc, UNPR-ul a devenit structura perfectă la care aderă fugarii sau excluşii partidelor de opoziţie.

Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, el însuşi un fost om de bază al ex-premierului Adrian Năstase, trecut în barca actualei puteri, a speculat luptele interne duse în partidele de opoziţie, mai ales cele din PSD, şi a creat o platormă a cărei unică strategie este să racoleze toţi traseiştii politici ai momentului.

Analiştii politici sunt tranşanţi când explică mersul lucrurilor: graţie resurselor financiare obţinute de la guvern, la schimb cu voturile parlamentarilor Uniunii, s-a ajuns la performanţa notabilă de a strânge în cadrul UNPR 31 de parlamentari (18 deputaţi şi 13 senatori), iar la nivel local peste 250 de primari care şi-au anunţat intenţia de a candida la viitoarele alegeri pe listele partidului său.

UNPR ajunge astfel, într-un timp record, al patrulea partid ca structură organizatorică din România, după PDL, PSD şi PNL.

„Alegerile comsate, un avantaj”

 „UNPR-ul este, cum bine a zis şi Cristian Tudor Popescu, un fel de ladă de gunoi a celorlalte partide, iar pentru PDL reprezintă o nouă soluţie imorală pentru a-şi menţine puterea în Parlament. Oprea, cu resursele financiare provenite din zona pe care o controlează, adică Ilfov, a reuşit să nască un partid care n-are însă nicio efervescenţă publică. Dacă prezenţa va fi mică la vot, posibil ca partidul să intre în Parlament, din păcate”, susţine politologul Cristian Ghinea.

„Ideologic, partidul este nul. Are însă o strategie: racolarea a cât mai multor primari cu scopul de a transforma votul dat primarului în vot pentru noul partid, pentru ei alegerile comasate le vor aduce numai avantaje”, explică şi analistul politic Cristian Pârvulescu.

De precizat însă că, la ora actuală, majoritatea acestor edili sunt membri de jure ai partidelor din partea cărora au câştigat scaunul de primar.

Şi asta, pentru că dacă ar demisiona, legea prevede că politicienii respectivi îşi pierd automat mandatul în funcţie şi obligă organizarea de alegeri anticipate în oraşul în cauză.

Un astfel de exemplu este cel al edilului din Calafat, Mircea Guţă: “M-am întâlnit la jumătatea drumului cu Gabriel Oprea. Eu eram dezamăgit de PNL, iar el mă căuta să mă convingă să vin la UNPR. Ideologia rămâne basm în teritoriu, oamenii ca mine reprezintă forţa. Sunt convins că o să câştig alegerile viitoare pe listele UNPR”, susţine Guţă.

Nume sonore de politicieni trecuţi la UNPR precum primarul sectorului 4, Cristian Piedone sau al sectorului 2, Neculai Onţanu, primarul Devei, Mircia Muntean, al Călăraşului, Nicolae Dragu, al Craiovei, Nicolae Solomon sau parlamentarul PC, Tudor Ciuhodaru, care a anunţat că va candida la primăria Iaşiului tot din partea UNPR, întăresc ideea conform căreia Grabriel Oprea doreşte un „partid al cadrelor, format din personalităţi provenite din structuri organizate, din administraţia locală”, adaugă şi sociologul Vasile Dâncu.

Viitorul sună bine

La ora actuală, judecând după preferinţele electoratului, exprimate în sondajele de opinie, un UNPR care să meargă singur în alegeri, fără să facă o alianţă sau fuziune cu alte partide nu are şanse reale să intre în Parlament.

Politologii exclud o posibilă alianţă înainte de alegeri cu PDL, întrucât ar aduce dezavantaje pentru ambele formaţiuni. „PDL se vede şi cu slănina în pod şi cu sufletul curat, drept pentru care nu cred că ar fi de acord să facă alianţă cu UNPR, mai degrabă post-alegeri”, explică în continuare Cristian Ghinea. „Văd o alianţă cu partidul lui Dan Diaconescu, astfel încât să adune voturile aduse de primari cu cele ale maselor sensibile la mesajele lui Dan Diaconescu”, adaugă şi Cristisan Pârvulescu, terminând totodată cu un scenariu provocator: “Din sursele pe care le am, PDL doreşte să schimbe regulile jocului democratic. Înţeleg că pregăteşte un proiect de lege prin care vrea să fie desfiinţat pragul electoral de 5%, iar atunci, practic, orice ciudăţenie ne va putea reprezenta în Parlament, iar UNPR va intra  fără nici o problemă”.

 

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă