22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportSenatorul Banias, propus pentru comisia SIE. Decizia a fost amânată

Senatorul Banias, propus pentru comisia SIE. Decizia a fost amânată

Senatorul Mircea Banias a fost propus de PDL membru în Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE, însă decizia a fost amânată de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform Mediafax.

Grupul PDL din Senat ceruse mai demult, printr-o scrisoare adresată plenului, înlocuirea lui Vasile Nistor (plecat în martie de la PDL la PC) cu Mircea Banias în Comisia parlamentară comună pentru controlul activităţii SIE.

Conform stenogramei, preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a anunţat existenţa scrisorii şi a întrebat dacă sunt observaţii.

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a intervenit: “Sunt prea multe probleme. Să mai lăsăm şi pentru data următoare”.

“Mai sunt puţine materiale”, a replicat Oltean.

“Deci, să mai amânăm puţin acest material”, a insistat Rădulescu.

“Bine. Această scrisoare se amână. Deci, scrisoarea în legătură cu senatorul Banias se amână pentru o altă dată”, a anunţat Ioan Oltean.

Senatorul Mircea Banias este acuzat de procurorii anticorupţie că, în octombrie 2010, i-a cerut lui Eugen Bogatu, în acea perioadă şef al Direcţiei Domenii Portuare, să îi dea gratuit mărfuri confiscate aflate la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, în schimbul intervenţiilor sale în favoarea intereselor lui Bogatu. Procurorii i-au interzis senatorului Mircea Banias să părăsească ţara timp de 30 de zile.

Cele mai citite

Ministrul Burduja propune un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, dorește să se înființeze, în România, un Centru de Operațiuni de Securitate în domeniul energiei. Ministrul Burduja a lansat această propunere...

În această săptămână aflăm finalistele Cupei României. Avancronica celor două partide

În această săptămână sunt programate cele două meciuri din semifinalele Cupei României. Pentru un loc în ultimul act al competiției Corvinul Hunedoara se va...

Germania susține aderarea completă a României la Spațiul Schengen

Ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, a declarat că ţara sa sprijină aderarea completă a României la Spaţiul Schengen, adică şi cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă