Ici-colo, in unele tari, pot fi observati oameni decazuti, ocoliti de viata si de minimul necesar traiului, scormonind gunoaiele in cautarea hranei sau a altor obiecte ce le-ar putea fi inca utile. A fost de fapt prima forma de reciclare a deseurilor. Asemenea scene faceau deliciul unor reporteri din lumea colectivismului totalitar, bucurosi sa gaseasca dovezi ale contradictiilor societatii de consum. Uitau sa mentioneze ca scurmatorii de gunoaie in cauza nu ar fi putut gasi ceva asemanator in cosurile cu deseuri ale socialismului. Le puteau gasi doar in cele ale unei societati opulente. Si democratiile au cautatorii lor in gunoaiele vietii, doar-doar vor gasi ceva corespunzator pentru aria calomniei si asasinarii unor caractere. Pe vremuri, numai Securitatea avea acest monopol menit sa camufleze operatii de asuprire politica. Acum beneficiul colateral al democratiei asigura desfasurarea libera si a unui astfel de dezmat politic. Nevoia de curatenie morala este fireasca, dar nu o putem confunda cu lovirea fara cauza si dovezi a celor ce jeneaza prin activitatea lor publica practicile corupte. Suntem obligati sa tratam acest subiect cu discretia necesara, pentru a nu ajunge cu pana in lazile de gunoaie ale scormonitorilor si pentru a feri organele olfactive ale noastre si ale cititorilor de mirosurile pestilentiale emanate de tomberoanele amintite. Nu trebuie totusi sa fie inhibata explorarea subiectului. Un personaj public declara ca cineva l-a informat despre ocultarea de catre un ministru a faptului ca a fost procuror inainte de 1989 atunci cand o instanta internationala i-a cerut CV-ul. Ministrul a dezmintit si a declarat ca nu a facut un secret din acest episod al vietii sale si ca, dimpotriva, institutia internationala a considerat utila experienta de procuror, indiferent in ce perioada a actionat. Trebuie sa ne intrebam: este legitima si justificata lansarea unei astfel de informatii fara a te asigura de acuratetea ei, fara a pune in discutie credibilitatea sursei si fara a explica pertinenta ei? Altfel, nu ramane decat dorinta de a denigra. Ce vrea sa spuna preopinentul? Ca a fi fost procuror inainte de 1989 ar fi o culpa in sine. Cati oameni ai justitiei din zilele noastre, cati demnitari si oameni politici si-au inceput activitatea exclusiv dupa 1989? Institutiile internationale au subliniat si subliniaza ca din acest punct de vedere nu este important ce au fost, ci ceea ce au facut, daca au participat la acte criminale, contrare respectului pentru demnitatea umana. Pana si in cazul fostilor securisti este pusa o singura problema: daca au facut sau nu politie politica. Asemenea argumente nu-i permit preopinentului sa se lanseze in declaratii publice cu vadit caracter acuzator numai pentru ca si-a facut o indeletnicire din scurmarea gunoaielor si improscarea cu laturi a adversarilor sai politici. Nimeni nu-i face o culpa din faptul ca, in trecutul foarte apropiat, a colaborat strans cu adversarii sai de azi, desi pentru aria calomniei vina de proximitate este o acuza majora folosita fara rezerve. Nu vrem sa mergem mai departe si sa intrebam: cui vrea sa-i fie de folos? Oricum, in mod obiectiv, celor care s-ar culca si pe calea ferata daca reformele reale ar veni cu trenul. Si din acest punct de vedere, indiferent sub ce “brand” defileaza, face parte din tagma sus-mentionata a sinucigasilor potentiali.
“R.L.”
