Cazul nascut sub semnul acestei sintagme ramane unul de suflet: el este important pentru cei care au fost persecutati politic, dar si pentru toti cei care au suferit intr-un fel sau altul de pe urma regimului comunist. Si sunt foarte multi. Daca mai prezinta importanta pana la urma sufletul unei natiuni, care poate fi purificat numai prin recunoasterea greselilor si iertarea lor, atunci da, putem spune ca acest caz este important.
Reclamantii
Recurentii-apelanti-reclamanti sunt fosti detinuti politici care au prezentat dovezi incontestabile si necontestate cu privire atat la torturile fizice si morale la care au fost supusi de autoritatile statului roman in timpul regimului comunist, cat si la sechelele pe care le prezinta si astazi. Ei sunt prezenti in proces atat in nume propriu, cat si reprezentati prin Fundatia “ICAR”.
Ceea ce s-a cerut este oricum un minimum minimorum fata de ceea ce s-ar fi cuvenit. Daca am fi trait in America, si nu in prezent, ci acum 50 de ani, n-ar fi ajuns degetele de la maini pentru a numara zecile de milioane de dolari care s-ar fi platit cu titlul de despagubiri materiale si morale. Dar de aceea America e America, iar Romania… nu e in Europa… decat geografic.
Paratii
Intimatii-parati au fost Presedintia Romaniei, Guvernul Romaniei, Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor, Parlamentul Romaniei si Senat si Ministerul Finantelor Publice -, adica toate institutiile statului care ar fi trebuit sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor chiar si in timpul regimului comunist, cum erau inscrise in constitutiile in ultima instanta democratice din anii 1948, 1952 si 1965. Vina lor este aceea de a nu-si fi indeplinit obligatiile de serviciu si constitutionale de a respecta legislatia in vigoare in acea perioada si de a fi permis ca cetatenii romani sa fie torturati, ucisi, furati de proprietatile lor si anihilati profesional, moral si social. Mai mult decat atat, au vina de a fi savarsit toate aceste fapte care imbraca forma infractionala (desi in proces a fost invocata numai raspunderea civila delictuala) in mod direct, prin organele de represiune, prin oamenii fostei Securitati.
Reclamantii nu au chemat in judecata persoane care s-au aflat la conducerea acestor institutii ale statului si care au savarsit faptele ilegale, pentru ca ei au actionat in calitate de reprezentanti ai institutiilor de stat, in timpul si in exercitarea atributiilor de serviciu, motiv pentru care au fost chemate in judecata institutiile ca entitati juridice.
Actiunea nu a fost promovata impotriva domnilor Iliescu sau Basescu, ci impotriva Presedintiei ca institutie, cu atributii si competente constitutional determinate. In aceste conditii, recunoasterea abuzurilor si prezentarea de scuze ar fi fost nu un gest nobil, ci o dreapta si tarzie reparatie morala, care le-ar fi permis reabilitarea in fata opiniei publice, inclusiv internationale, pentru ca ar fi demonstrat ca o data cu schimbarea presedintelui ceva s-a schimbat cu adevarat in tara asta, ca s-a inteles macar ca fara a recunoaste greselile trecutului nu poti merge mai departe, fie si numai pentru a nu repeta acele greseli.
Nici un om politic nu ar fi avut practic nimic de pierdut daca ar fi facut gestul pe care alte autoritati din fostele state comuniste l-au facut si fara a fi date in judecata, dar ar fi avut de castigat un imens capital politic dintr-un asemenea gest. Pacat.
Solutia instantei de recurs
Instanta de recurs a admis cererea de recurs a fostilor detinuti politici, a dispus casarea atat a sentintei instantei de fond, cat si a deciziei instantei de apel, cu alte cuvinte a infirmat hotararile judecatoresti anterioare, apreciind ca fostii detinuti politici au justificat interesul lor procesual, inclusiv caracterul personal al acestuia. Fundatia ICAR va continua lupta inceputa, intervenind in judecata pe fond a procesului in interesul fostilor detinuti politici, ale caror drepturi si interese de altfel le promoveaza si protejeaza conform scopului special al constituirii sale.
Asadar, solutia obtinuta este fara indoiala un succes al justitiei romane, care a dovedit ca exista magistrati bine pregatiti profesional si onesti, dar si liberi sa judece si sa-si exprime convingerea fara nici un fel de restrictii sau ingerinte din sfera politicului sau a aparatului de stat.
Pronosticul continuarii procesului
Avocata Irina Gheorghe, care a sustinut recursul, nu poate prevedea in proportie de 100% solutia care urmeaza a se pronunta pe fondul cauzei, dar are convingerea ca procesul comunismului a intrat in linie dreapta.
Si daca nu va fi asa?
Dna Irina Gheorghe: Acest caz poate deveni un semnal clar de redresare a justitiei sau o pata pe obrazul Romaniei.
Daca “diagnosticul” pozitiv va fi totusi infirmat, fara indoiala ca initiatorilor procesului nu le ramane decat sa parcurga toate fazele procesuale interne si apoi sa se adreseze instantelor internationale, de data aceasta solicitand si despagubiri substantiale atat pentru continuarea traumatizarii victimelor, cat si pentru gravul act de injustitie comis.
Bucura si incurajeaza interesul constant al presei scrise si al mass-media in general, al ONG-urilor, inclusiv internationale, cat si al altor organizatii sau personalitati care si-au manifestat disponibilitatea de a sustine acest demers. Intelegand ca acest razboi se poarta in justitie, si nu in presa, implicarea activa in proces a celor interesati este esentiala.
Comentarii din partea Fundatiei ICAR, cea care a demarat procesul in martie 2003
In mare, hotararea Curtii de Apel Bucuresti ne bucura – declara dna dr. Camelia Doru, presedinta Fundatiei ICAR. Asta pentru ca procesul poate, in sfarsit, sa inceapa. Ar trebui stiut ca pana acum dezbaterile instantelor au fost mai mult pe probleme tehnice juridice ale procesului, lasand judecarea problemelor de fond, aducerea martorilor si a marturiilor pe plan secund. In mai toate hotararile de pana acum s-a vorbit despre exceptia calitatii procesuale active sau pasive, a lipsei de interes, a unuia sau a altuia, a inadmisibilitatii cererii etc. Am inteles ca este greu ca acest proces sa fie asezat intr-un cadru juridic corespunzator de vreme ce nu exista instrumentele specifice si a trebuit folosit ceea ce exista.
Poate ideea unui tribunal national special pentru acest proces, ultimul mare proces politic care ar trebui sa aiba loc in Romania, s-ar putea relua de asta data.
Cei care s-au angajat in acest proces nu au avut pretentia utopica de a rezolva toate problemele care tin de comunism, incepand de la aparitia doctrinei, trecand prin experimentul inceput la 1917 in Rusia, ajungand la noi in 1945 si sfarsind formal in 1989.
Atata vreme cat comunitatea internationala nu da nici pe departe semnele de solidaritate in privinta denuntarii regimului comunist, asa cum a facut-o in privinta regimului nazist dupa razboi, initiatorii procesului au hotarat sa se limiteze la ceea ce au considerat ca este realist de obtinut intr-un context politic intern si extern, fie ostil, fie neinteresat.
Indiferent cum a fost instalat regimul comunist in Romania, el a functionat timp de 45 de ani “cu acte in regula”, pe care comunitatea internationala de la vremea respectiva nu le-a contestat. Singurii care au facut-o au fost acei romani care aveau sa si plateasca scump pentru aceasta indrazneala, sfarsind in inchisori, lagare, colonii.
Statul roman nu si-a protejat cetatenii impotriva abuzurilor si a incalcarii drepturilor lor, dimpotriva, le-a produs deliberat. Crimele impotriva romanilor au fost infaptuite de romani (fie ei scoliti, supravegheati sau infiltrati de sovietici) sub forma unei politici de stat sistematice (vezi doar colectivizarea, deportarile, detentiile, tortura, exterminarea prin lagarele de munca).
Daca nu acceptam responsabilitatea statului roman in aceasta tragedie nationala inseamna ca admitem amnistierea tuturor calailor si umilirea in continuare a victimelor.
Si in Argentina s-a spus ca tot raul vine numai de la americani, care erau in spatele regimurilor militare de la putere. Cu toate acestea, astazi ei ii judeca pe acei argentinieni care au comis crime impotriva celorlalti argentinieni, chiar daca ii considera in continuare pe americani autorii morali ai dictaturilor militare.
In legatura cu acea comisie despre care a pomenit presedintele Basescu, pentru evaluarea perioadei comuniste, si de la care ar astepta un fundament ''stiintific'' pentru a-i justifica un gest de onoare, sunt mai multe aspecte de discutat, pentru ca ea ar putea avea un rol important, mai ales in procesul de reconciliere nationala.
Pentru asta ar trebui sa analizam pe larg ce s-a intamplat in alte tari care sunt pe drumul democratiei dupa lungi perioade de conflicte si abuzuri din cele mai grave si de mare amploare impotriva cetatenilor lor. Africa si America Latina au cele mai multe astfel de cazuri.
In mod spectaculos, in partea noastra de lume, in Ucraina s-a cerut anul acesta infiintarea unei astfel de comisii pentru a se face lumina in trecutul recent.
Rolul si efectele atat de mult discutatelor scuze
Prezentarea de scuze oficiale inseamna in primul rand recunoasterea unor fapte si exprimarea regretului fata de segmentul de populatie afectat de acele fapte. Scuzele pot fi nu doar ce e drept de facut, dar si ceea ce este inteligent de facut. In politica interna, ele pot fi acel lucru necesar din punct de vedere politic si social care sa slujeasca unui scop mai larg, de exemplu reconcilierii nationale.
Din punct de vedere juridic, desi ele nu afecteaza statutul legal al cetateanului, contribuie la restabilirea autoritatii morale si a impartialitatii sistemului de justitie, profund compromis in timpul oricarui regim politic represiv.
Istoric, prin reexaminarea, reinterpretarea si ratificarea unor capitole ignorate, manipulate sau falsificate, se produce o reasezare a trecutului si prin aceasta se creeaza terenul pentru ca nedreptatile sa nu se repete sau sa fie sanctionate la timp in viitor. Aceasta ar fi dimensiunea preventiva.
Din punct de vedere politic, efectul este cel mai evident, acela de delimitare de regimul dictatorial si de promovare a unei linii politice noi, supusa regulilor democratiei. Aceasta delimitare prin asumare devine preconditia pentru reconcilierea sociala. Prin incarcatura lor afectiva, scuzele intaresc legaturile din interiorul comunitatii si aduc victimele de la periferia societatii la centrul ei, acolo unde suferintele si sacrificiile ar trebui sa le plaseze de drept. Prin scuzele prezentate de la cel mai inalt nivel al statului, in mod solemn si sincer se atinge dimensiunea morala, cea care reda victimelor demnitatea si satisfactia ca meritele lor sunt recunoscute.
Pe de alta parte, reabilitarea morala nu exclude insa dreptul victimelor si al familiilor lor la compensatii, restitutii sau reparatii materiale, asa cum nu inchide nici calea pedepsirii celor direct vinovati. Linistea tranzitiei din Germania dupa unificare contrasteaza cu violenta celei din fosta Iugoslavie si din acest motiv.
