Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Premierul Mihai Tudose pleacă, luni, în prima vizită externă de la numirea sa la șefia Guvernului. Liviu Dragnea: Sunt sigur că va avea o întâlnire de substanță cu președintele CE

Premierul Mihai Tudose pleacă, luni, în prima vizită externă de la numirea sa la șefia Guvernului. Liviu Dragnea: Sunt sigur că va avea o întâlnire de substanță cu președintele CE

Share

Roxana Petre 0 comentarii

10.07.2017 - 09:50

Premierul Mihai Tudose efectuează, începând de luni, o vizită de două zile la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni, între care președinții Comisiei Europene și Parlamentului European.

Este prima vizită oficială a lui Mihai Tudose, în calitate de premier. El va fi însoțit de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Întâlnirea de marți a șefului Executivului cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, apare pe agenda acestora, publicată pe site-ul CE.

În cadrul vizitei va fi transmis mesajul că România și Guvernul vor respecta „toate angajamentele asumate anterior" și vor să aibă „o colaborare foarte bună cu partenerii europeni".

„(Premierul Tudose, n.r.) Va avea o întrevedere cu președintele Comisiei Europene, domnul Juncker (...) Va avea întâlniri cu toți oficialii importanți la nivelul instituțiilor europene — președintele Consiliului, președintele Parlamentului European și, probabil, și cu o parte din comisari. Evident, ne vom întâlni cu doamna comisar Corina Crețu și domnul Timmermans", a anunțat Negrescu, într-o conferință de presă, sâmbătă, la Alba-Iulia, potrivit Agerpres.

La rândul său, șeful PSD, Liviu Dragnea, s-a arătat convins că premierul Mihai Tudose va avea, la Bruxelles, o întâlnire foarte bună cu președintele Comisiei Europene.

Prezent la o emisiune de pe postul România TV, Dragnea a afirmat că întâlnirile vor fi „pline de substanță”.

„Eu sunt absolut sigur că domnul Tudose va avea o întâlnire foarte bună cu președintele Comisiei Europene. (...) Eu chiar sunt convins că domnul Mihai Tudose va avea o întâlnire foarte plină de substanță cu președintele CE, o întâlnire civilizată, dar plină de substanță, pentru că este bine ca relațiile, modul de comunicare și colaborare între Guvernul României și CE să fie exact modul de colaborare și comunicare între Comisia Europeană și guvernul oricărei alte țări din UE. Acolo lucrurile se prezintă într-o manieră corectă, cinstită, adevărată, bazată pe cifre, adică eu cred că ăsta trebuie să fie modul în care guvernul trebuie să comunice cu CE și Comisia, să se uite pe date statistice și pe cifre oficiale, nu pe declarațiile unora sau altora. Noi, când trebuie să punem în practică o directivă europeană, ne uităm la ce spune unu sau altul", a spus Liviu Dragnea, la Romania tv.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...