13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPNL a spus "NU" fuziunii cu PD

PNL a spus “NU” fuziunii cu PD

Conducerea liberala intrunita ieri la Brasov a intors pe toate partile relatia cu PD. Printre ideile vehiculate erau refuzul politicos al fuziunii, sub pretextul apararii doctrinei liberale, dar si ideea unei promisiuni explicite de sustinere a lui Traian Basescu pentru alegerile prezidentiale din 2009. Insa liberalii au tras de timp in luarea unei decizii, preferand sa-si dedice prima parte a zilei lansarii unor proiecte populiste dublate de atacuri la adresa PD pe tema racolarii pesedistilor si peremistilor. Abia dupa ce Dinu Patriciu a iesit de la tribunal nearestat a inceput si sedinta conducerii PNL la Brasov.

In asteptarea sentintei pentru Dinu

Proiectul de mesaj catre partenerii democrati a fost intocmit in noaptea de joi spre vineri de unul dintre apropiatii lui Tariceanu, dar decizia in privinta sa a fost amanata cat mai mult posibil. Pe de o parte, liderii partidului au inceput cu alte subiecte cu nuanta electorala, pentru a demonstra ca ei sunt preocupati de popor si nu de fuziunea cu PD. De altfel, in saptamanile dinaintea sedintei majoritatea filialelor PNL s-au pronuntat in favoarea fuziunii, conditionand-o insa de mentinerea identitatii liberale. Pe de alta parte, intre timp, la Bucuresti, judecatorii deliberau asupra cererii de arestare a lui Dinu Patriciu.

PNL vrea ca PD sa-si asume raspunderea guvernarii

In prima parte a zilei au circulat informatii neoficiale despre continutul rezolutiei. Potrivit unor surse din partid, proiectul prevedea ca PNL este preocupat de construirea unui partid puternic de centru dreapta cu doctrina liberala. Totusi, din consultarea cu filialele ar reiesi ca un prim pas obligatoriu este recladirea increderii dintre cele doua partide. Pentru aceasta ar fi nevoie ca PD sa isi asume raspunderea guvernarii, dar si de aplanarea conflictelor din filiale. Conducerea PNL dorea, mai degraba prelungirea protocolului de colaborare dintre cele doua partide. De asemenea, in proiectul de rezolutie se prevede ca PNL va sustine candidatura lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale din 2009. De altfel, un semnal in privinta a ceea ce asteapta PNL a fost dat de Tariceanu cu o zi inainte intr-un interviu acordat postului public de radio. “Unii din colegii mei imi spun mereu: "Domnule, noi avem impresia ca parca PD nu ar fi la guvernare". Unii spun mai mult: "Parca ar fi in opozitie la guvernare", si lucrul acesta trebuie lamurit. Nu putem sa fim si la guvernare, si in opozitie, nu putem sa ne concuram unii pe altii in interiorul Aliantei, daca vrem ca Alianta sa functioneze bine si sa puna bazele crearii unui partid mai mare, mai puternic”, a spus Tariceanu.

SMS-uri despre soarta lui Patriciu

Cert este ca liberalii au dedicat prima parte a zilei de ieri altor subiecte decat celui referitor la fuziune. De exemplu – dezvoltarea rurala, infrastructura, reforma morala a clasei politice, dar si chestiuni legate de migratia politica. Intre timp, participantii la sedinta primeau SMS-uri referitoare la soarta lui Dinu Patriciu. Dupa care ieseau pe holuri sa comenteze. “Este o situatie fara precedent sa se ceara recuzarea unui judecator”, comenta unul dintre liderii liberali.

Podetele – mai importante decat PD-ul

Pana atunci conducerea PNL a organizat, in pauza lucrarilor, o conferinta de presa in care au vorbit despre cum munceste partidul pentru populatie. De exemplu, ministrii liberali au tot felul de proiecte pentru canalizare, platforme de gunoi si podete in zona rurala. Dar si electrificarea satelor sau dezvoltarea infrastructurii culturale sau “Superschi in Carpati”, proiect preluat de la Agathon. Dupa ce mai multi dintre colegii sai au prezentat binefacerile cu care vor lovi in populatie, Tariceanu a explicat desfasurarea lucrurilor: “Poate o sa ma intrebati ce este cu discutia despre fuziune. Va fi de-abia in partea a doua a sedintei. Fuziunea este pe locul pe care trebuie sa fie, pentru ca nu preocupa populatia Romaniei. Important este ca PNL sa fie cu fata la oameni, nu cu fata la partide. Astfel de probleme nu sunt importante pentru cetateni, sunt importante doar pentru partide”.
Dupa o astfel de lamurire a prioritatilor, liberalii s-au dus la masa, discutia despre fuziune fiind inceputa la ora 16.30.

Oficial, Tariceanu se detaseaza de Dinu

Calin Popescu Tariceanu a declarat, intr-un interviu acordat postului public de radio, ca nu are nici o obligatie fata de Dinu Patriciu. Premierul spune ca Dinu Patriciu nu a contribuit absolut deloc la campania electorala a PNL si ca prietenia personala care il leaga de Dinu Patriciu nu-i influenteaza deciziile ca premier. “Dinu Patriciu nu a contribuit cu un leu la campania electorala a PNL. PNL nu are vreo obligatie sau primul ministru nu are nici cea mai mica obligatie fata de Dinu Patriciu. Sigur ca este regretabil ca el este implicat acum intr-o ancheta de amploare, care poate sa arunce o umbra defavorabila asupra PNL, dar, cel putin, eu unul stiu sa fac distinctia neta si clara intre obligatiile de prim-ministru si prieteniile care nu au nici o legatura cu ceea ce face prim-ministrul”, a afirmat Tariceanu. Premierul spune insa ca nu este normal ca, la 15 ani de la revolutie, oameni care fac afaceri sa fie infierati. Ieri, in pauza Delegatiei Permanente a PNL de la Brasov, Tariceanu a fost mai retinut in comentarii. “Singurul punct de vedere pe care pot sa vi-l spun este ca este vorba de o problema a justitiei. Justitia trebuie sa-si faca datoria.”

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă