16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportPenelistii - dati de gol, pedistii - scosi de pe liste

Penelistii – dati de gol, pedistii – scosi de pe liste

Conducerile PNL si PD au pus gand rau propriilor parlamentari care au lipsit saptamana trecuta de la dezbaterile din Legislativ la bugetul pe anul viitor.
Daca liberalii au decis sa faca publice listele de prezenta din Parlament, democratii si-au amenintat chiulangiii cu excluderea de pe liste la viitoarele alegeri. “Exista si o decizie politica de sanctionare, in ghilimele, a acestora. Astazi listele cu absente vor fi facute publice, vor fi date presei, la nivel central si local”, a anuntat, ieri, presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, masura adoptata impotriva colegilor sai. Mai mult, el a catalogat atitudinea absenteistilor ca fiind “absolut condamnabila”. “Trebuie sa spun cu regret, cu amaraciune, ca unii dintre colegi nu-si inteleg rolul pe care il au in aceasta dezbatere si creeaza dificultati politice in ceea ce inseamna functionarea arcului majoritatii”, s-a plans premierul.
Pe de alta parte, senatorii si deputatii democrati care au lipsit saptamana trecuta nemotivat de la dezbaterile din Parlament risca sa nu se mai regaseasca pe listele partidului la viitoarele alegeri. “Cei care se remarca prin absente nu se vor mai regasi pe liste nici la nivel central, nici la nivel local”, a anuntat, ieri, liderul PD, Emil Boc. El a precizat ca aceasta este singura sanctiune pe care o poate da Biroul Permanent al partidului celor care “sufera de chiulangita cronica”. Seful democratilor a refuzat sa faca publice numele chiulangiilor din partid, justificandu-se: “Nu le am la mine”. Boc a spus insa ca acestea au fost trimise organizatiilor judetene “pentru a fi pusi in discutia structurilor teritoriale”. Spre deosebire de liberali, care au decis sa faca publice numele absentilor, democratii au ales, potrivit lui Boc, “calea interna”.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă